Într-un nou studiu, arheologii și antropologii susțin că cogniția socială și emoțională a oamenilor ne-a permis să dezvoltăm sisteme sociale și materiale complexe, potrivit IFL Science.

Cu alte cuvinte, abilitatea noastră de a empatiza și de a relaționa unii cu alții este cea care permite speciei noastre să prospere, să construiască culturi incredibile și să domine lumea.

Toate animalele au nișa lor, o calitate specială care le permite să supraviețuiască într-un anumit habitat.

Ghepardul, construit pentru viteză explozivă, ocupă nișa prădătorului de zi care vânează în savana deschisă.

Peștele-pescar de adâncime, care își atârnă momeala bioluminiscentă în întuneric aproape total, ocupă o nișă atât de extremă încât puține alte creaturi pot concura cu el.

În cazul oamenilor, specialitatea noastră poate fi ceva mai puțin tangibil: abilitatea noastră de a gestiona relații sociale complexe. Multe primate se pricep la asta, dar Homo sapiens este cel care este „adesea proclamat drept vârful cunoașterii sociale”, se arată în noul articol.

Ce spun cercetătorii

Cercetătorii continuă să susțină că „cogniția noastră socială din ce în ce mai complexă și mai variată” a jucat un rol crucial în evoluția bioculturală a speciei noastre. Acest lucru ne-a permis să construim relații complexe în cadrul grupurilor noastre, facilitând colaborarea și schimbul de idei.

Esențial este faptul că suntem suficient de inteligenți din punct de vedere social pentru a extinde aceste legături dincolo de rudele noastre imediate, țesând împreună triburi, clanuri, rețele comerciale și civilizații.

Pentru ca acest lucru să se întâmple, susține noul articol, conștiința de sine emoțională este o cerință fundamentală. Această capacitate le-a permis primilor oameni să-și asume angajamente pe termen lung pentru bunăstarea reciprocă, să tolereze frustrarea, să planifice colectiv, să facă sacrificii și să aibă încredere în ceilalți.

„În contextul evoluției umane, susținem că capacitatea progresivă de a regla emoțiile a fost o evoluție semnificativă care oferă un punct central pentru examinarea cogniției emoționale din înregistrările materiale și comportamentale din Pleistocen”, scriu autorii studiului.

Dovezile, observate în înregistrările arheologice

Dovezi ale cogniției emoționale și empatiei pot fi observate în înregistrările arheologice, spun cercetătorii. În multe cazuri, arheologii au descoperit rămășițele unor oameni cu dizabilități și vârstnici care nu ar fi putut supraviețui singuri.

Un neanderthalian cunoscut sub numele de Shanidar I, de exemplu, a trăit zeci de ani în ciuda unor leziuni traumatice severe care l-au lăsat cu un braț atrofiat și, probabil, cu o orbire parțială. Pentru ca el să fi supraviețuit până la vârsta adultă, ceilalți membri ai grupului său trebuie să fi empatizat cu starea lui și să fi avut grijă de el în mod constant, pe parcursul mai multor ani.

Mii de ani de practici funerare spun o poveste similară. Așezarea deliberată și ritualizată a morților – observată în situri variind de la mormintele neanderthaliene până la remarcabilele depozite de Homo naledi din adâncul sistemelor de peșteri sud-africane – sugerează că chiar și strămoșii noștri aveau un simț al sensului, al pierderii și al personalității care se extindea dincolo de simpla supraviețuire.

În interpretările populare (și interpretările eronate) ale darwinismului, compasiunea și sensibilitatea sunt uneori prezentate ca slăbiciuni care trebuie eliminate într-o lume nemiloasă și competitivă, în care doar cei mai puternici supraviețuiesc.

Dar acest articol este o altă reamintire a faptului că una dintre cele mai mari forțe ale umanității nu a fost niciodată doar egoismul sau cruzimea, ci emoțiile profunde și capacitatea noastră extraordinară de a transforma aceste sentimente în cooperare.