A trăit un an de zile într-un tomberon, iar acum este pe cale să revoluţioneze piaţa imobiliară - VIDEO

Numele său este Jeff Wilson - doctor Jeff Wilson, mai precis - şi este profesor la Universitatea Houston-Tillotson din Texas, Statele Unite. În campus, el este poreclit "profesorul tomberon".

2498 afișări
Imaginea articolului A trăit un an de zile într-un tomberon, iar acum este pe cale să revoluţioneze piaţa imobiliară - VIDEO

A trăit un an de zile într-un tomberon, iar acum este pe cale să revoluţioneze piaţa imobiliară - VIDEO

 
În urmă cu doar câţiva ani, Wilson a ales să renunţe la apartamentul său pentru a trăi, timp de 12 luni, într-un tomberon. Scopul era acela de a afla efectele pe care o astfel de schimbare o produce în mintea unui om, scrie Business Magazin.
 
În cadrul unui interviu acordat Washington Post, profesorul a spus că experienţa l-a făcut mai fericit decât fusese vreodată, pentru că a scăpat de toate grijile legate de îngrijirea unui apartament şi a putut să economisească o sumă importantă de bani.
 
El crede că o astfel de tranziţie poate fi benefică unui segment important din populaţie - referindu-se, desigur, la simpla idee de a trece la un spaţiu mai mic. Nu este vorba de trecerea la un tomberon, explică el, ci de renunţarea la apartament în favoarea unei construcţii de foarte mici dimensiuni.
 
 
Citeşte continuarea articolului în Business Magazin.
 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici