Accesul la concertul AC/DC se face între orele 15.00 şi 21.30

Accesul la concertul susţinut de trupa AC/DC duminică, în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, se va face între orele 15.00 şi 21.30.

37 afișări
Imaginea articolului Accesul la concertul AC/DC  se face între orele 15.00 şi 21.30

Accesul la concertul AC/DC se face între orele 15.00 şi 21.30 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Evenimentul este o producţie Marcel Avram, împreună cu D&D East Entertainment şi East European Concert. Biletele sunt disponibile în exclusivitate prin reţeaua Eventim.ro.

Duminică, după ora 21.30, porţile vor fi închise. Eventim.ro şi organizatorii vin cu câteva recomandări care să faciliteze accesul în zona de concert şi să împiedice disconfortul publicului, generat de aglomeraţie.

Pe unde se intră

Accesul în zona de concert se va face în funcţie de tipul de bilet achiziţionat. Astfel, pentru deţinătorii de bilete la categoria Golden Circle, intrarea se va face prin părţile laterale ale scenei. În acest caz, organizatorii recomandă accesul dinspre Piaţa Unirii. Pentru Normal Circle, VIP şi Tribună, punctele de acces vor fi plasate pe Bulevardul Libertăţii, permiţând intrarea din două direcţii: dinspre Splaiul Independenţei şi dinspre Calea 13 Septembrie. După încheierea show-ului, pentru părăsirea spaţiului de concert spectatorii sunt rugaţi să folosească aceleaşi zone. Sectoarele Normal Circle includ şi o zonă situată frontal faţă de scenă, deasupra tribunelor VIP, pe peluza Palatului Parlamentului.

Organizatorii recomandă publicului să vină cât mai devreme la concert, pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de acces.

Accesul în zona de concert va fi permis pe baza biletului valid, o singura dată. În cazul în care posesorii de bilet aleg să părăsească zona de concert, tichetul acestora devine invalid. Biletul pe baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii fiind rugaţi să aibă asupra lor şi un act de identitate valid.

Restricţii de circulaţie

Având în vedere faptul că la concert sunt aşteptate câteva zeci de mii de persoane, este recomandată utilizarea mijloacelor de transport în comun, în special a metroului. În zonă nu vor fi locuri de parcare disponibile, astfel încât cei care vor sosi totuşi cu autoturisme sunt sfătuiţi să parcheze în zone mai îndepărtate.

Brigada de Poliţie Rutieră a Capitalei a instituit, începând de miercuri, restricţii de circulaţie în zona Pieţei Constituţiei, pe bulevardele Naţiunile Unite, Libertăţii şi Unirii, în condiţiile în care au loc loc pregătiri pentru concertul de duminică al formaţiei AC/DC.

Duminică, în ziua desfăşurării concertului AC/DC, între orele 14.00 şi 00.00 traficul va fi restricţionat pe Calea 13 Septembrie, între bulevardul Libertăţii şi Piaţa Arsenalului, bulevardul Libertăţii între Piaţa George Coşbuc şi Splaiul Independenţei şi pe bulevardul Naţiunile Unite între strada B.P. Haşdeu şi Piaţa Naţiunile Unite.

Rute ocolitoare

Şoferii care intenţionează să tranziteze zona pe durata restricţiilor sunt sfătuiţi să folosească următoarele rute ocolitore: bulevardul Regina Maria - bulevardul George Coşbuc - bulevardul Tudor Vladimirescu - Piaţa Arsenalului; bulevardul Regina Maria - bulevardul George Coşbuc - bulevardul Tudor Vladimirescu - Şoseaua Panduri; strada B.P. Haşdeu - strada Izvor - Piaţa Arsenalului - Şoseaua Panduri - Calea 13 Septembrie.

Accesul persoanelor se va face astfel: VIP, Tribuna, Normal Circle - poarta dinspre Calea 13 Septembrie şi poarta dinspre Bulevardul Naţiunile Unite; Golden Circle - porţile din Piaţa Constituţiei, atât în partea dreaptă, cât şi în partea stângă. Căile de acces vor fi semnalizate corespunzător. Spectatorii sunt sfătuiţi să respecte acest flux, iar dinspre Bulevardul Unirii să nu vină decât persoanele cu bilete Golden Circle.

Obiecte interzise

Pe lista obiectelor interzise se află: sticle, bidoane de plastic, conserve, artificii, bannere susţinute de beţe, spray-uri, parfumuri, umbrele, scaune, arme, lanţuri, obiecte periculoase, băuturi, mâncare, aparate foto profesionale sau semi-profesionale (cu obiectiv detaşabil), aparate de înregistrare audio-video. De asemenea, accesul cu umbrele nu este permis. În caz de ploaie, sunt recomandate pelerine. Accesul cu medicamente este permis doar în baza reţetei medicale aferente. Publicul este rugat să nu vină cu bagaje, genţi voluminoase sau alte lucruri de valoare. Nu există un spaţiu de depozitare securizat. Spectatorii sunt rugaţi să contribuie la păstrarea curaţeniei pe toată durata evenimentului, să nu arunce gunoaie decât în recipientele destinate colectării acestora. Organizatorii au asigurat amplasarea recipientelor de colectare a gunoaielor şi au luat toate măsurile pentru a susţine păstrarea curăţeniei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici