Acuzaţiile de posesie de droguri împotriva fiicei rockerului Jon Bon Jovi au fost retrase

Acuzaţia de posesie de droguri formulată împotriva fiicei în vârstă de 19 ani a rockerului Jon Bon Jovi, solistul trupei Bon Jovi, a fost retrasă, a anunţat, joi, un procuror din New York.

273 afișări
Imaginea articolului Acuzaţiile de posesie de droguri împotriva fiicei rockerului Jon Bon Jovi au fost retrase

Acuzaţiile de posesie de droguri împotriva fiicei rockerului Jon Bon Jovi au fost retrase (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Stephanie Bongiovi a fost descoperită de medici, miercuri, în stare de inconştienţă, aparent cauzată de o supradoză cu heroină, într-o cameră din campusul universităţii Hamilton College. Poliţia americană a pus-o sub acuzare pe Stephanie Bongiovi, ca şi pe un alt student, Ian Grant, pentru posesie de marijuana şi heroină, scrie accesshollywood.com.

Procurorul districtual Scott McNamara a declarat că a decis retragerea acuzaţiilor formulate împotriva ambilor studenţi. Potrivit legilor din statul New York, o persoană care a suferit o supradoză sau care solicită ajutor medical după o supradoză nu poate fi pusă sub acuzare pentru posesie de heroină şi marijuana dacă acele cantităţi de droguri ce au fost descoperite asupra lor sunt mici.

Legea în cauză, denumită "Legea Bunului Samaritean 911", semnată de guvernatorul Andrew Cuomo în iulie 2011, a fost concepută pentru a reduce numărul deceselor provocate de supradozele de droguri, prin încurajarea populaţiei de a telefona la numărul de urgenţe 911 fără a se teme că vor fi arestate pentru posesie de droguri. Legi similare au fost adoptate în alte câteva state americane.

Jon Bon Jovi, în vârstă de 50 de ani, urmează să susţină cu trupa sa un concert de binefacere în Times Square, pe 5 decembrie, în favoarea universităţii Hamilton College, iar suma ce va fi obţinută va fi folosită pentru a finanţa bursele şi programele şcolare din domeniul artelor.

Stephanie Bongiovi este cel mai mare dintre cei patru copii pe care rockerul Jon Bon Jovi îi are cu soţia sa, Dorothea Hurley.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici