Al 24-lea film din franciza "James Bond" va fi lansat în 2014

Cel de-al 24-lea film din franciza "James Bond" va fi lansat pe marile ecrane la sfârşitul anului 2014, informează site-ul revistei New Musical Express.

123 afișări
Imaginea articolului Al 24-lea film din franciza "James Bond" va fi lansat în 2014

Al 24-lea film din franciza "James Bond" va fi lansat în 2014 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Informaţia a fost făcută publică de Rory Bruer, preşedintele diviziei de distribuţie a studiourilor Sony Pictures, în cadrul convenţiei CinemaCon, ce are loc în aceste zile la Las Vegas, afirmă site-ul ComingSoon.net.

Rory Bruer a făcut acest anunţ la finalul proiecţiei trailerului pentru "Skyfall", al 23-lea film din seria "James Bond", care va fi lansat în toamna acestui an. Trailerul acestui film include câteva secvenţe de acţiune în care pot fi văzuţi actorii Daniel Craig, Judi Dench şi Ralph Fiennes.

Lungmetrajul "Skyfall", al 23-lea film din seria "James Bond", regizat de Sam Mendes, care va avea premiera pe 26 octombrie, marchează revenirea actorului Daniel Craig în rolul agentului 007 - pentru a treia oară, după prestaţiile din "Casino Royale" (2006) şi "Quantum of Solace/ 007: Partea lui de consolare" (2008) -, dar şi a actriţei Judi Dench, în rolul personajului "M". Din distribuţia acestui film mai fac parte actriţele Naomie Harris, Tonia Sotiropoulou şi Bérénice Marlohe şi actorii Javier Bardem, Ralph Fiennes, Albert Finney şi Ben Whishaw.

Cele 22 de filme "James Bond" realizate până în prezent au generat încasări de 1,6 miliarde de dolari în SUA şi Canada, această serie fiind pe locul al treilea în clasamentul celor mai de succes francize cinematografice, potrivit Box Office Mojo.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici