Anca Alungulesei începe campania naţională de slăbit „ROMÂNIA ARDE GRĂSIMEA”

46 afișări
Imaginea articolului Anca Alungulesei începe campania naţională de slăbit „ROMÂNIA ARDE GRĂSIMEA”

Anca Alungulesei începe campania naţională de slăbit „ROMÂNIA ARDE GRĂSIMEA”

Anca Alungulesei, terapeut în nutriţie, cu o expertiză de peste 10 ani în domeniul alimentaţiei sănătoase a pornit înscrierile pentru campania naţională de slăbit „România arde grăsimea” care se va derula între 3 ianuarie şi 11 martie pe platforma.

Înscrierile pentru participarea gratuită la campania naţională de slăbit, iniţiată de Anca Alungulesei se fac pana pe 28 decembrie.

„Apăsăm BUTONUL DE ALARMĂ, dar şi pe acela de SALVARE! România este campioană la depozitele de grăsime. 50% din adulţii din România sunt supraponderali sau obezi. În plus, în majoritatea familiilor de la noi din ţară există cineva care are probleme cu greutatea, probleme pe care nu reuşeşte să le rezolve. Dincolo de supărarea ca al nostru corp nu arată ca în reviste, este multă frustare şi neputinţă ascunse în subconştient pe care, dacă nu le eliberăm, nu putem ajunge la rezultate în procesul de slăbire. Nu este o campanie de tip concurs, maraton sau o campanie cu miză financiară. Este o campanie de conştientizare, de activare pentru a trece la acţiune şi de pregătire a minţii şi a corpului pentru succesul in dietă prin puterea exemplului.”, declară Anca Alungulesei, terapeut în nutriţie şi creatoarea revoluţionarei Psiho-Dieta, metodă integrativă de slăbit cu rezultate pe viaţă.

Cele 6 persoane ce vor fi selectate să intre în campania naţională de slăbit, difuzată în cadrul emisiunii „Vorbeşte lumea”, in fiecare zi de marti, vor primi întreg programul complex Psiho-Dieta, un plan alimentar personalizat, ghidaj psihologic, dar şi unul de tipul tips & tricks pe tot parcursul procesului de slăbire, 9 sesiuni de grup săptămânale şi o sesiune individuală cu terapeutul Anca Alungulesei, ce deţine un palmares impresionant de poveşti de luptă cu kilogramele, terminate cu succes.

„Persoanele selectate să intre în campanie îşi vor expune public parcursul şi rezultatele. Eu voi pune la bătaie benevol tot know-how-ul, implicarea şi pasiunea mea, iar aşteptarea mea de la participanţi este aceeaşi. Ei vor face parte dintr-un grup de susţinere atat al participantilor, cat si al comunitatii online special create pentru campanie. Pe langă susţinerea mea, vor avea şi susţinerea “colegilor” de campanie. Energia grupului este senzaţională şi ajută la minimizarea momentelor de cădere şi maximizarea momentelor de reusită personală.

Participanţii la campania naţională de slăbit ce are la bază eficienta Psiho-Dietă, creată de Anca Alungulesei, vor trece prin 4 faze: Faza de evaluare şi detoxifiere (2 săptămâni), Faza de ardere grăsimi (1 săptămână), Faza de vindecare a microbiotei intestinale (3 săptămâni) şi Faza de stabilizare a greutătii (2 săptămâni).

”Încheierea programului nu va coincide neapărat cu atingerea obiectivului nutritional, pentru că depinde foarte mult de surplusul cu care intră persoana în campanie. Aşa cum procesul de slăbire nu este matematică, nici rezultatele nu vor fi catalogate în funcţie de numărul de kilograme slăbite. Îmi doresc ca, în final, toţi participanţii să rămână cu o colecţie de lecţii valoroase pe care să o poată aplica în continuare, în viaţa de zi cu zi si, totodata, sa devina inspiratie pentru toti cei de acasa care vor urmari campania”, descrie Anca Alungulesei drumul pe care îl va parcurge alături de cele 6 persoane selectate să fie exemplul care va ajuta România ”să ardă grăsimea”.

Mintea şi emoţiile sunt cele care blochează procesul de slabire, consideră Anca Alungulesei, care ştie din experienţa de peste 10 ani cu persoane cu probleme de greutate, că nu farfuria cu mâncare de dietă este esenţială în procesul de slăbire, ci gândurile şi sentimentele despre mâncare, corp şi kilograme care se pot echilibra în cadrul Psiho-Dietei.

„Vreau să le ofer oamenilor o altă perspectivă a ceea ce înseamnă pentru minte şi pentru corp procesul de slabire. Este atât de multă frustrare şi neputinţă în jurul acestui proces, încât cred cu adevărat că oamenii merită să afle şi să înţeleagă de ce nu apar rezultatele aşteptate de ei. Îmi propun ca în această campanie să “vânez” momentele de slăbiciune în care persoana mănâncă altceva decât are în planul alimentar şi să o ajut să înţeleagă că tocmai aceste momente pot fi transformate în “oportunităţi de învăţare”. Pentru mine, ca specialist, acestea sunt momentele cele mai valoroase, pentru că îmi oferă prilejul să pot interveni în proces cu instrumente personalizate nevoilor, dar şi situaţiei de criză. Iar persoana învaţă ce are de facut pe viitor. Slăbirea este ca un dans. Chiar dacă ai greşit pasul, nu înseamnă că dansul s-a încheiat. Te repliezi, înveti, reintri în ritm şi nu te opreşti.”, explică terapeutul Anca Alungulesei care încurajează românii să creadă că slăbitul este un proces condus de ei şi de mintea lor, nu invers şi să se convingă de asta accesând Psiho-Dieta

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici