Animalele din Grădina Zoologică Bucureşti, live pe internet

Animalele din Grădina Zoologică Bucureşti vor putea fi urmărite în timp real pe internet, începând de joi, în cadrul unui proiect care se adresează copiilor şi iubitorilor de animale, se arată într-un comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX.

9882 afișări
Imaginea articolului Animalele din Grădina Zoologică Bucureşti, live pe internet

Animalele din Grădina Zoologică Bucureşti vor putea fi urmărite în timp real pe internet (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Iubitorii de animale de toate vârstele vor putea să urmărească, începând de joi, animalele preferate în timp real pe internet, la adresa www.digitalzoo.kappa.ro.

Proiectul Digital Zoo este un concept educaţional inovativ care urmăreşte să aducă ştiinţa mai aproape de public, prin intermediul internetului şi a fost iniţiat de Grădina Zoologică Bucureşti, UPC România şi Animal Planet.

Digital Zoo se adresează în special copiilor şi iubitorilor de animale şi introduce un nou concept educaţional care îmbină două aspecte esenţiale: componenta educaţională specifică oricărei vizite la Zoo şi accesul facil la informaţie şi entertainment de calitate, specific internetului.

Proiectul are şi o componentă informaţională consistentă, oferind date interesante precum povestea fiecărui animal sau caracteristicile speciei din care provine.

Grădina Zoologică Bucureşti a fost înfiinţată în anul 1955 sub forma unui mic "colţ zoologic". Zoo Bucureşti se întinde pe o suprafaţă de 5,85 de hectare şi deţine în jur de 150 de specii şi subspecii, apartinand atât faunei exotice, cât şi faunei locale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici