Aretha Franklin şi Kylie Minogue, criticate pentru că au purtat blănuri

Cântăreaţa de muzică soul Aretha Franklin a primit titlul de cea mai prost îmbrăcată vedetă, într-un top realizat de PETA, organizaţia pentru apărarea drepturilor animalelor, în care au mai fost incluse cântăreaţa Kylie Minogue şi top modelul Kate Moss.

1 afișare
Imaginea articolului Aretha Franklin şi Kylie Minogue, criticate pentru că au purtat blănuri

Aretha Franklin şi Kylie Minogue, criticate pentru că au purtat blănuri (Sursa: Mediafax Foto)

Cele trei dive au fost criticate de zeci de mii de utilizatori de internet, care le-au inclus în topul celor mai prost îmbrăcate vedete pentru că au purtat haine din blană şi piele informează femalefirst.co.uk.

Numind-o pe Franklin lider al topului, reprezentanţii PETA au adăugat: "Ce-ar fi să arăţi puţin R-E-S-P-E-C-T pentru animale? Aretha, când ai apărut la premiile Grammy într-o altă haină ieftină de blană arătai de parcă urma să cânţi «I Am the Walrus» (eu sunt morsa) de Beatles. Poate că eşti o regină, dar nu ştii nimic despre compasiune".

În ceea ce o priveşte pe Kate Moss, reprezentanţii PETA au comentat: "Nimic nu completează tranziţia de la supermodel la super-târfă ca o haină de blană. Dacă s-ar vedea cu ochii ăia înroşiţi, poate şi-ar face curăţenie în dulap. Mai ales la blănuri".

Rocker-ul Marilyn Manson a fost şi el inclus în top pentru dragostea lui pentru haine de piele.

Yvonne Taylor, de la PETA, a spus: "Aretha Franklin a fost câştigătorul absolut, mai ales din cauza hainei masive de blană pe care a purtat-o la premiile Grammy".

Actriţele Eva Longoria şi Lindsay Lohan au fost, de asemenea, condamnate pentru că poartă haine de blană pe covorul roşu. "Eva nu manifestă compasiune. În blănurile sale ea arată ca una de pe Wisteria Lane. Eva este o "nevastă disperată", care trebuie să divorţeze urgent de stilistul său", spun cei de la PETA.

Taylor a adăugat: "Kylie Minogue a fost văzută purtând o geantă de piton în momentul în care a existat o controversă legată de purtarea pieilor şi de modul în care sunt ucise aceste animale: izbite de copaci şi jupuite de vii".

"Când fanii văd această cruzime şi că idolii par să o încurajeze, interesul lor scade", a adăugat aceasta.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici