Arnold Schwarzenegger îşi va lansa autobiografia în 2012

Arnold Schwarzenegger îşi va lansa autobiografia, un volum de memorii intitulat "Total Recall: My Unbelievably True Life Story", în anul 2012.

172 afișări
Imaginea articolului Arnold Schwarzenegger îşi va lansa autobiografia în 2012

Arnold Schwarzenegger îşi va lansa autobiografia în 2012 (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actorul din franciza "Terminator" lucrează în prezent la acest volum autobiografic, care include detalii despre recenta despărţire a acestuia de soţia sa Maria Shriver, dar şi din perioada în care era culturist profesionist, actor, iar apoi guvernator al statului California, informează contactmusic.com.

Adam Mendelsohn, purtătorul de cuvânt al starului, a declarat că actorul, în vârstă de 64 de ani, lucrează la acest volum de memorii de peste un an, dar nu a dorit să îl lanseze în perioada în care era politician.

"Lucrează la această carte de peste un an. Nu a vrut însă să-şi scrie autobiografia când era guvernator", a spus Mendelsohn într-un interviu acordat revistei People.

Potrivit presei americane, actorul va finaliza volumul "Total Recall: My Unbelievably True Life Story" după ce va încheia de filmat scenele pentru "The Expendables 2", un lungmetraj de acţiune în care va juca din nou alături de Sylvester Stallone.

"The Expendables 2" va fi lansat în cinematografe în august 2012.

Arnold Schwarzenegger, care a renunţat la meseria de actor în timpul mandatului său de guvernator al Californiei, anunţase că îşi va relua cariera. Schwarzenegger a declarat, în luna februarie, că se simte pregătit să joace din nou în filme şi a anunţat că va participa la realizarea unui serial de televiziune şi a unui volum de benzi desenate, ambele inspirate de celebra lui poreclă din lumea politică, "The Governator".

În aprilie, o sursă a declarat pentru agenţia de presă Reuters că Arnold Schwarzenegger are toate şansele să joace într-un nou film din franciza "Terminator", în care îşi va relua rolul care l-a făcut celebru, cel al unui cyborg indestructibil trimis din viitor.

Arnold Schwarzenegger şi soţia sa, Maria Shriver, au anunţat, în mai anul acesta, că se despart, după 25 de ani de căsnicie. Cuplul are patru copii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici