Arnold Schwarzenegger va susţine un turneu de discursuri motivaţionale în Australia

Actorul american Arnold Schwarzenegger va pleca în luna iunie în Australia pentru un turneu în cadrul căruia va susţine o serie de discursuri motivaţionale.

210 afișări
Imaginea articolului Arnold Schwarzenegger va susţine un turneu de discursuri motivaţionale în Australia

Arnold Schwarzenegger (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Actorul şi fostul politician american va apărea în calitate de invitat special în cadrul turneului "21st Century Financial Education Summits", organizat de jurnalistul Jamie McIntyre, şi va susţine acele discursuri în oraşele australiene Perth, Melbourne şi Sydney, informează femalefirst.co.uk.

Arnold Schwarzenegger va vorbi despre cariera lui în cinematografie şi culturism şi va oferi publicului sfaturi pe diverse teme.

"Australia este una dintre ţările mele preferate, iar oamenii de acolo sunt întotdeauna prietenoşi şi ospitalieri. Sydney va fi întotdeauna un loc special pentru mine, întrucât este oraşul în care am câştigat ultimul meu titlu de Mr. Olympia", a declarat Arnold Schwarzenegger.

Organizatorul turneului, Jamie McIntyre, fostul corespondent al postului CNN la Pentagon, a declarat: "Arnold întruchipează perfect lucrurile pentru care este organizat Financial Education Summit. Este motivat, are capacitatea de a-i inspira pe cei din jur şi pe aceea de a reuşi în ciuda tuturor aşteptărilor".

"E incredibil felul în care un tânăr dintr-un mic sat din Austria s-a mutat înainte de a împlini vârsta de 21 de ani la Los Angeles, a câştigat titlul de Mr. Universe, iar apoi, în mai puţin de cinci ani, a devenit cel mai mare culturist din toate timpurile, în următorii 10 ani a devenit milionar, în următorii 20 de ani a devenit cel mai mare star de cinema, iar 36 de ani mai târziu a fost ales în funcţia de guvernator al statului California", a adăugat Jamie McIntyre.

Actorul american va susţine aceste discursuri motivaţionale în perioada 12 - 14 iunie.

Actorul Arnold Schwarzenegger, care a renunţat la această meserie în timpul mandatului său de guvernator al statului California, a anunţat în 2011 că îşi va relua cariera artistică. Schwarzenegger a declarat, în februarie 2011, că se simte pregătit să joace din nou în filme şi a anunţat că va participa la realizarea unui serial de televiziune şi a unui volum de benzi desenate, ambele inspirate de celebra lui poreclă din lumea politică, "The Governator". În aprilie 2011, o sursă a declarat pentru agenţia de presă Reuters că Arnold Schwarzenegger are toate şansele să joace într-un nou film din franciza "Terminator", în care îşi va relua rolul care l-a făcut celebru, cel al unui cyborg indestructibil trimis din viitor. Revenirea pe marile ecrane a fostului campion de culturism a fost însă amânată pentru câteva luni din cauza problemelor acestuia din viaţa de familie, care au fost expuse pe larg în presa americană.

Starul a încheiat recent filmările pentru "The Expendables 2", cu Sylvester Stallone, şi cele pentru pelicula "The Last Stand". Potrivit presei americane, Schwarzenegger urmează să filmeze în curând pentru alte două pelicule: "Unknown Soldier" şi "The Tomb".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici