Bazilica Sagrada Familia din Barcelona, evacuată în urma unui incendiu

Bazilica Sagrada Familia din Barcelona a fost evacuată în dimineaţa de marţi din cauza unui incendiu, care a fost stins în scurt timp şi nu a făcut victime, a declarat un purtător de cuvânt al primăriei din acest oraş spaniol.

261 afișări
Imaginea articolului Bazilica Sagrada Familia din Barcelona, evacuată în urma unui incendiu

Bazilica Sagrada Familia din Barcelona, evacuată în urma unui incendiu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Nu s-a produs fum, ci doar foc, incendiul a fost mai puţin grav decât s-a crezut iniţial", a declarat aceeaşi sursă, precizând că turiştii care vizitau celebra bazilică au fost evacuaţi din motive de securitate.

Potrivit declaraţiilor făcute de preşedintele asociaţiei Sagrada Familia, Joan Rigol, pentru televiziunea catalană TV3, incendiul ar fi de origine criminală, iar presupusul autor, considerat "dezechilibrat", a fost arestat.

Aproximativ 3.000 - 4.000 de persoane se găseau în interiorul sau în apropiere de Sagrada Familia în momentul evacuării, afirmă presa catalană.

Bazilica Sagrada Familia, una dintre capodoperele arhitectului Antonio Gaudi (1852 - 1926), a fost sfinţită în noiembrie 2010 de papa Benedict al XVI-lea.

Deşi se află încă în construcţie, la 128 de la începerea lucrărilor, în anul 1881, acest simbol al Sfintei Familii domină oraşul Barcelona cu cele opt turnuri ale sale şi este unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din Spania.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici