Biletele la concertul Eric Clapton şi Steve Winwood, puse în vânzare miercuri

Concertul pe care Eric Clapton şi Steve Winwood îl vor susţine la Bucureşti, pe 11 iunie 2010, a fost confirmat şi de organizatorul local, Marcel Avram şi D&D East Entertainment, iar biletele vor fi puse în vânzare miercuri, la preţuri cuprinse între 129 şi 600 de lei.

51 afişări
Imaginea articolului Biletele la concertul Eric Clapton şi Steve Winwood, puse în vânzare miercuri

Biletele la concertul Eric Clapton şi Steve Winwood, puse în vânzare miercuri (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Biletele pentru concertul Eric Clapton şi Steve Winwood, care va avea loc pe 11 iunie, pe stadionul Iolanda Balaş-Soter, vor fi puse în vânzare miercuri, în reţeaua Eventim.

Biletele vor avea preţurile de 129, 169, 399 şi 600 de lei, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Valentin Vasiloiu, Managing Director al companiei de ticketing Eventim.

Potrivit lui Marcel Avram, stadionul va oferi la concert o capacitate de 16.000 de locuri, dintre care 12.000 de locuri în tribune şi pe scaune.

Turneul european al lui Eric Clapton şi Steve Winwood va debuta pe 18 mai 2010, la Birmingham, în Marea Britanie, şi se va încheia pe 13 iunie, în Istanbul, Turcia. De asemenea, concertul cuprinde şi un show pe stadionul Wembley din Londra, pe 20 mai.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici