Britney Spears, în rol de super-eroină animată

Britney Spears şi-a lansat, miercuri, online, cel mai nou videoclip al său, în care turbulenta cântăreaţă americană apare în rol de super-eroină animată.

16 afișări
Imaginea articolului Britney Spears, în rol de super-eroină animată

Britney Spears, în ol de super-eroină animată (Imagine: Mediafax Foto)

Videoclipul muzical al cântecului "Break the Ice" a fost lansat în premieră pe un site de internet creat special pentru acest lucru, www.BlackoutBall.com.

"Break The Ice" este al treilea single de pe cel mai recent album al lui Spears, "Blackout", lansat în toamna anului 2007.

Lansarea acestui videoclip şi anunţul că Spears va fi invitată specială într-un episod al comediei de televiziune "How I Met Your Mother" marchează un fel de întoarcere pentru Spears, în vârstă de 26 de ani, a cărei carieră a cunoscut un real declin în urma problemelor psihiatrice şi a celor legate de custodia copiilor săi.

Compania de înregistrări cu care lucrează Spears, Jive, a indicat că videoclipul a fost realizat în Coreea de Sud, în stilul anime-urilor japoneze. Anul trecut, Spears a lansat primele două single-uri de pe albumul "Blackout", care s-a vândut până în prezent în peste 2 milioane de copii în lumea întreagă, însă al cărui succes păleşte în faţa albumelor cântăreţei din urmă cu şase ani.

Spears a fost plasată sub curatela tatălui său pe 1 februarie, măsură care se va menţine până pe 31 iulie. Acest tip de procedură are loc atunci când un tribunal stabileşte că un individ major nu este capabil să se îngrijească singur. Din cauza problemelor personale cu care Spears s-a confruntat în ultima vreme, cântăreaţa a fost internată de două ori în decurs de o lună în secţia de psihiatrie a spitalului UCLA din Los Angeles.

După prima internare, pe 4 ianuarie, un judecător din Los Angeles a emis un ordin prin care starului pop i s-a interzis dreptul de a-şi vizita fiii din cauza sănătăţii psihice labile, însă, la sfârşitul lunii februarie, decizia a fost reanalizată, aceasta primind permisiunea de a-şi vedea fiii.

Spears a pierdut tutela copiilor în favoarea fostului soţ, Kevin Federline, în vârstă de 29 de ani, pe 1 octombrie 2007.

De la separarea de Federline, în toamna anului 2006, Britney Spears, care în perioada 2000 - 2005 a deţinut titlul de cea mai bine plătită cântăreaţă din lume, a fost implicată în foarte multe scandaluri judiciare, artistice şi personale.

În ceea ce priveşte rolul din "How I Met Your Mother", producătorii spun că Spears va interpreta o recepţionistă din biroul unui medic. Episodul va fi difuzat pe 24 martie de postul de televiziune Fox.

Spears a jucat primul său rol într-o producţie televizată în martie 2006, când a avut o apariţie specială într-un episod din "Will & Grace".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici