Bruce Springsteen pleacă în turneu (Video)

Cântăreţul american Bruce Springsteen va porni într-un nou turneu mondial în 2009, după lansarea celui mai recent album al său, "Working on a Dream", potrivit declaraţiei celebrului rocker, postată pe site-ul său personal.

9 afișări
Imaginea articolului Bruce Springsteen pleacă în turneu (Video)

Bruce Springsteen pleacă în turneu (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Springsteen şi trupa care îl acompaniază, E Street Band, vor începe cel de-al 47-lea turneu din carieră pe 1 aprilie, în oraşul californian San Jose. Ei vor susţine o serie de concerte în Los Angeles, Philadelphia, Chicago şi în alte oraşe din Statele Unite.

După aceste spectacole, Springsteen se va îndrepta spre Europa, pentru o serie de concerte care vor include Suedia, Italia, Franţa şi Spania.

Bruce Springsteen, în vârstă de 59 de ani, va cânta, duminică, în pauza celebrului Super Bowl, finala campionatului de fotbal nord-american.

Precedentul turneu al lui Springsteen, alături de E Street Band, a avut loc în 2007.

"Working on a Dream" este cel de-al 24-lea album al celebrului cântăreţ american. El a fost notat cu 5 stele de revista Rolling Stone, dar cronicile altor critici de specialitate nu au fost la fel de bune.

Bruce Springsteen s-a născut pe 23 septembrie 1949, în Statele Unite, şi este compozitor, cântăreţ şi chitarist. Springsteen a devenit celebru în lumea întreagă datorită stilului său muzical, în care rock-ul este combinat cu influenţele pop, iar versurile romantice, cu sentimentele patriotice americane sau cu dragostea artistului pentru oraşul lui natal, New Jersey. Maniera lui foarte reuşită de a cânta despre problemele obişnuite din viaţa cotidiană a oamenilor i-a adus numeroase premii, printre care 18 Grammy şi un Oscar. Cele mai celebre albume ale lui Springsteen sunt "Born to Run" (1975) şi "Born in the USA" (1984). Springsteen a vândut peste 65 de milioane de albume în Statele Unite şi peste 120 de milioane în lumea întreagă.

Working On A Dream

 
Born In The USA
 
 
 
 
 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici