Céline Dion i-a imitat pe Michael Jackson, Rihanna şi Sia la un show de televiziune - VIDEO

Céline Dion i-a imitat pe Michael Jackson, Rihanna şi Sia la emisiunea "The Tonight Show with Jimmy Fallon", unde a fost invitată, relatează nme.com.

3204 afișări
Imaginea articolului Céline Dion i-a imitat pe Michael Jackson, Rihanna şi Sia la un show de televiziune - VIDEO

Céline Dion i-a imitat pe Michael Jackson, Rihanna şi Sia la un show de televiziune - VIDEO (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Show-ul american de televiziune include un moment numit "Wheel of Musical Impressions" în care celebrităţile trebuie să imite alţi artişti şi să le cânte piesele.

Într-un episod recent al emisiunii, Dion a imitat unele dintre cele mai faimoase staruri la ora actuală. A cântat piesa 'Row, row, row your boat', imitând-o pe Rihanna. 

Pe de altă parte, cântăreaţa în vârstă de 48 de ani pregăteşte prima sa lansare de album, după tragica moarte a soţului său René Angélil, din luna ianuarie a acestui an.

Echipa artistei a fost prima care a oferit detalii despre lansare, printr-o postare pe Twitter, în cursul zilei de luni, 18 iulie.

"Notaţi în calendar! Noul album "EncoreUnSoir" va fi disponibil pe 26 august, a scris pe site-ul de micro-blogging unul din speakerii pe care artista i-a avut în cadrul lansării marelui hit "My Heart Will Go On".

Celine Dion, care este mamă a trei fii René Charles, în vârstă de 15 ani şi gemenii Eddy şi Nelson, în vârstă de numai 5 ani, şi-a pierdut soţul pe 14 ianuarie, anul acesta.

René Angélil a decedat la vârsta de 73 de ani, în reşedinţa sa din Las Vegas, "după o lungă şi curajoasă luptă împotriva cancerului", au declarat reprezentanţii acestuia.

Familia lui René Angélil a solicitat atunci să îi fie respectată intimitatea în aceste momente dificile.

René Angélil a fost operat de o tumoare canceroasă în zona gâtului, în decembrie 2013. În august 2015, Céline Dion a dezvăluit într-un interviu faptul că soţul ei, René Angélil, doreşte să îşi petreacă ultimele clipe din viaţă alături de ea şi să moară în braţele sale.

Céline Dion a spus că este foarte determinată să rămână puternică, pentru a fi alături de René până la capăt.

"Poţi să ai genunchii care îţi tremură la final, dar, atunci când cineva pe care îl iubeşti se îmbolnăveşte şi are nevoie de ajutor, nu e timpul să plângi. După aceea, desigur. Dar nu încă", a adăugat cântăreaţa la momentul respectiv.

"Uneori, vrea să merg alături de el într-un loc diferit. Îl întreb: «Îţi e frică? Te înţeleg. Vorbeşte-mi despre asta». Iar René îmi răspunde: «Vreau să mor în braţele tale». Eu îi spun: ”Voi fi aici, vei muri în braţele mele", a continuat artista canadiană.

Céline Dion s-a ţinut departe de atenţia presei în ultimii ani, concentrându-se pe îngrijirea soţului şi managerului ei, René Angélil, care a fost diagnosticat cu cancer la nivelul gâtului. Céline Dion şi-a anulat toate concertele pe care le avea programate la Caesars Palace din Las Vegas, în 2014, pentru a fi alături de soţul ei, care trecea în acel moment printr-o etapă foarte dificilă a terapiei. Dar, după ce a fost încurajată de René Angélil să revină pe scenă, diva nord-americană şi-a reluat, anul trecut, acea serie de concerte.

Céline Dion s-a născut pe 30 martie 1968, în Canada, într-o familie cu 14 copii. A cucerit apoi, pe rând, Quebecul, Franţa şi, în cele din urmă, Statele Unite. În cei peste 25 de ani de carieră, Céline Dion a primit numeroase premii muzicale şi a vândut peste 200 de milioane de albume.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici