Câteva mii de persoane au asistat la aprinderea luminilor de sărbători din Braşov

Câteva mii de persoane s-au adunat, marţi seara, în Piaţa Sfatului din Braşov pentru a asista la aprinderea luminilor de sărbători şi la deschiderea "Oraşului din poveste“ şi a Târgului de Crăciun, transmite corespondentul MEDIAFAX.

2024 afișări
Imaginea articolului Câteva mii de persoane au asistat la aprinderea luminilor de sărbători din Braşov

Câteva mii de persoane au asistat la aprinderea luminilor de sărbători din Braşov

Chiar dacă termometrele arătau minus 10 grade Celsius, braşovenii au venit cu mic cu mare la eveniment, Piaţa Sfatului şi strada Republicii din centrul vechi al Braşovului devenind arhipline în câteva minute.

Spectacolul a fost deschis de un recital de colinde al corului de copii "Unison", apoi primarul George Scripcaru a dat startul distracţiei din oraşul de sub Tîmpa şi a declarat deschis Târgul de Crăciun.

După aprinderea iluminatului de sărbători, pe scena din Piaţa Sfatului au urcat Lidia Buble şi Andra, iar la final, braşovenii şi turiştii au avut parte de un foc de artificii.

Bradul din Piaţa Sfatului are 28 de metri înălţime şi este împodobit cu 60 de şiruri de beculeţe, 20 de ţurţuri albi şi roşii, 40 de ghirlande cu becuri şi 100 de sfere luminoase, care în total înseamnă 50.000 de beculeţe. La acestea se adaugă 800 de globuri aurii şi roşii şi 600 de metri de beteală.

Tot în Piaţa Sfatului este amenajată o zonă unde braşovenii şi turiştii se vor putea fotografia pe jilţul lui Moş Crăciun, încadrat de două figurine-soldat din "Spărgătorul de nuci" sau cu o carte de poveşti luminoasă, care va purta logo-ul deja cunoscut al evenimentelor de iarnă - "Braşov - oraş din poveste”, având ca fundal bradul de Crăciun.

Şi stâlpii de iluminat din Piaţa Sfatului au fost amenajaţi pe acelaşi model ca bradul de Crăciun pentru a fi replici mai mici ai acestuia. De asemenea, pe mai multe străzi din centrul istoric al oraşului au fost montate tavane luminoase. Astfel, str. Republicii, Postăvarului, Michael Weiss, Diaconu Coresi, Apolonia Hirscher şi cele trei intrări spre Piaţa Enescu au fost acoperite cu peste 260 de mii de beculeţe.

Şi străzile din zona centrală au fost împodobite de sărbătoare. Pe stâlpii din jurul Parcului Central, pe cei de pe strada N. Iorga, bulevardul Eroilor, precum şi în zona Casa Armatei şi Livada Poştei, au fost montate ornamente în forma unor globuri cu beteală, argintii cu dimensiuni de 3 x 1,56 metri, iar pe strada Mureşenilor au fost montate pe stâlpi panouri cu dimensiunea de 3 x 1 metri, cu fundiţe roşii luminoase, completate de figurine în formă de acadea, turtă dulce şi steluţe, aurii şi argintii.

Anul acesta, la Braşov, culorile Crăciunului sunt roşu, alb cald şi alb rece, astfel că toate ornamentele folosite la împodobirea oraşului sunt în aceste culori.

Tot marţi a fost deschis şi Târgul de Crăciun, unde turiştii vor putea cumpăra cadouri şi produse alimentare specifice Crăciunului de la cele 40 de căsuţe din lemn amenajate în Piaţa Sfatului.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici