Cerinţele lui Robbie Williams pentru concertul de la Bucureşti

Robbie Williams, care va concerta, vineri, în Bucureşti, a solicitat organizatorilor evenimentului să i se asigure un meniu sănătos, care să includă sushi, paste de quinoa şi legume verzi, iar, pentru backstage, artistul a cerut lapte, gumă de mestecat, lămpi decorative şi flori naturale.

12939 afișări
Imaginea articolului Cerinţele lui Robbie Williams pentru concertul de la Bucureşti

Robbie Williams (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreţul britanic Robbie Williams va concerta vineri în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, evenimentul fiind o producţie semnată de Marcel Avram, împreună cu D&D East Entertainment şi East European Production.

Lucrările de amenajare a scenei pe care va urca Robbie Williams, care măsoară 57 de metri lungime şi 30 de metri adâncime, au început pe 11 iulie. Întreaga producţie va fi pregătită de 300 de membri ai staff-ului şi 150 de maşinişti, iar paza va fi asigurată de 600 de agenţi de securitate.

Potrivit organizatorilor, artistul britanic a cerut să i se asigure în ziua concertului un meniu sănătos, constituit din preparate proaspete, aprovizionarea fiind făcută constant pe parcursul întregii zile. Pentru masa de prânz şi cină s-au solicitat peşte cu carne albă şi somon, miel, legume verzi, orez brun, paste de quinoa şi sushi. Artistul a mai cerut ca în backstage să aibă un espressor, ceainic electric, gumă de mestecat, lapte proaspăt şi băuturi energizante necarbonatate.

Totodată, cabina din backstage va fi mobilată cu canapele şi fotolii confortabile, lămpi decorative şi plante şi flori naturale. Robbie Williams va mai avea la dispoziţie un X-Box 360 şi un televizor cu diagonala de 40’’ (101,6 centimetri), au mai precizat organizatorii concertului.

Pe de altă parte, Robbie Williams va veni în România joi, cu un avion privat, după cum au declarat pentru MEDIAFAX surse.

Avionul privat care îl va aduce pe Robbie Williams în România va ateriza joi, la ora 18.10, la terminalul Ţiriac Air din Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", au precizat sursele citate.

Robbie Williams va sta la un hotel de cinci stele din Bucureşti, după cum au declarat, de asemenea, pentru MEDIAFAX surse.

Accesul la concertul pe care cântăreţul britanic Robbie Williams îl va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, vineri, este permis de la ora 16.00, potrivit organizatorilor evenimentului, D&D East Entertainment.

Copiii sub 12 ani pot participa la concert numai cu căşti de protecţie/ dopuri pentru urechi şi pe baza unui bilet valid.

Totodată, organizatorii concertului recomandă publicului să meargă cât mai devreme la spectacol pentru a evita aglomerarea din jurul punctelor de acces.

Având în vedere că la acest concert sunt aşteptate peste 60.000 de persoane, organizatorii recomandă totodată utilizarea transportului în comun. În zona de desfăşurare a concertului nu vor fi locuri de parcare. Cei care vor veni totuşi cu autoturisme la concert sunt rugaţi să le parcheze în zone mai îndepărtate de locul evenimentului.

Traficul va fi restricţionat total (pe Bulevardul Unirii şi pe Bulevardul Libertăţii), în perioada 16 iulie, ora 18.00 - 19 iulie, ora 24.00.

Pe de altă parte, fanii artistului care nu pot să ajungă la concert pot să îl urmărească live, online, pe www.telekomtv.ro şi prin intermediul aplicaţiei de mobil Telekom TV. În acest sens, utilizatorii, clienţi Telekom sau nu, sunt invitaţi să îşi rezerve unul dintre cele 50.000 de bilete virtuale până vineri, la ora 13.00, potrivit unui comunicat remis, miercuri, agenţiei MEDIAFAX de Telekom România, sponsorul principal al concertului.

În plus, clienţii Telekom care au serviciul de televiziune Telekom TV pot urmări live concertul la televiziunea Dolce Info (poziţia 100 SD sau 440 HD), vineri, începând cu ora 20.00.

Înregistrarea pentru unul din cele 50.000 de bilete virtuale se poate face pe www.telekom.ro. Informaţiile complete despre înregistrare, atât pentru clienţii Telekom, cât şi pentru cei care nu utilizează serviciile Telekom, sunt disponibile pe www.telekom.ro.

Concertul lui Robbie Williams face parte din turneul internaţional "Let me Entertain You", care se desfăşoară în peste 10 ţări.

Accesul la concertul pe care cântăreţul britanic Robbie Williams îl va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, vineri, este permis de la ora 16.00, potrivit organizatorilor evenimentului, D&D East Entertainment.

În deschiderea concertului susţinut de Robbie Williams vor susţine recitaluri artistul britanic Lemar şi cântăreaţa Delia.

Turneul "Let Me Entertain You" a debutat pe 25 martie, la Madrid, şi a mai inclus show-uri în oraşe precum Barcelona (26 martie), Paris (30 martie), Moscova (12 aprilie), Bratislava (18 aprilie) şi Tel Aviv (2 mai). Seria de concerte include cele mai cunoscute şi de succes cântece ale lui Robbie Williams.

Robbie Williams, în vârstă de 41 de ani, s-a bucurat de un succes uriaş după ce a părăsit grupul Take That, lansând o serie de albume şi de single-uri precum "Angels" şi "Millennium" şi semnând un contract cu casa EMI în 2002, în valoare de mai multe zeci de milioane de dolari. Însă, în momentul în care albumul său "Rudebox" a fost lansat în 2006 - urmat de "Reality Killed the Video Star" în 2009 -, Robbie Williams era considerat o prezenţă tot mai ştearsă în peisajul muzicii pop britanice şi eşuase în încercarea sa de a se impune pe piaţa muzicală americană.

În 2010, Robbie Williams s-a reunit cu foştii lui colegi din grupul Take That, alături de care a înregistrat albumul de mare succes "Progress", promovat printr-un turneu extrem de profitabil în 2011. Cântăreţul spune că această experienţă l-a ajutat să îşi recapete încrederea în propriile forţe, convingându-l de faptul că încă mai poate să aibă succes susţinând concerte pe stadioane mari, în calitate de artist solo.

Artistul britanic şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, "Under the Radar Volume 1", la începutul lunii decembrie 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici