Christian Bale, în rolul unui fotograf pe frontul din Afganistan

Actorul britanic Christian Bale va deţine rolul principal în lungmetrajul "The Last Photograph", ce prezintă aventurile prin care trec doi jurnalişti şi un fotograf pe frontul din Afganistan, informează allocine.fr.

22 afișări
Imaginea articolului Christian Bale, în rolul unui fotograf pe frontul din Afganistan

Christian Bale, în rolul unui fotograf pe frontul din Afganistan (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Acest lungmetraj va fi regizat de danezul Niels Arden Oplev. El a regizat şi lungmetrajul "The Girl With The Dragon Tattoo" (2009), dar şi două episoade din serialul de televiziune "Millenium" (2010).

În lungmetrajul "The Last Photograph", britanicul Christian Bale va deţine rolul principal şi va interpreta rolul unui fotograf. Acesta urmează parcursul a doi jurnalişti care realizează un reportaj pe frontul din Afganistan.

Iniţial, regia acestui proiect cinematografic, despre care primele informaţii au apărut în 2007, a fost încredinţată cineastului Serghei Bodrov, care s-a retras între timp din cauza unei agende de lucru mult prea aglomerate.

Scenariul va fi scris de Kurt Johnstad, după o idee a scriitorului Zack Snyder.

Producătorii filmului nu au anunţat deocamdată data la care vor debuta filmările, iar pe agenda de lucru a actorului Christian Bale se află lungmetrajele "The Revenant", "Batman 3" şi următorul proiect al regizorului Terrence Malick, al cărui titlu nu a fost încă ales.

Galezul Christian Bale a fost distribuit mulţi ani în producţii independente, înainte de a juca în câteva filme de la Hollywood cu un buget important. Astfel, Christian Bale a atras atenţia publicului la vârsta de 13 ani, când a jucat în filmul "Imperiul soarelui" (1987).

Au urmat rolurile din "American Psycho" (2000), "Equilibrum" (2002), "Batman - Începuturi" (2005), "Prestigiul" (2006), "I'm Not There" (2007), "Drumul dreptăţii/ 3:10 To Yuma" (2007), "Cavalerul negru" (2008) - filmul cu cele mai mari încasări din 2008 -, şi "Terminator - Salvarea" (2009).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici