Circa un milion de britanici confundă Budapesta cu Bucureştiul

Aproximativ un milion de britanici au cumpărat bilete către destinaţii greşite pentru că au confundat numele unor oraşe, printre care şi Budapesta cu Bucureşti, relatează revista Sunday People, în ediţia electronică.

43 afișări
Imaginea articolului Circa un milion de britanici confundă Budapesta cu Bucureştiul

Circa un milion de britanici confundă Budapesta cu Bucureştiul

Peste 100.000 dintre aceştia nu realizează greşeala decât după ce ajung la destinaţie, care se află uneori la mii de kilometri distanţă de locul în care voiau să ajungă, potrivit unui sondaj realizat de site-ul www.travelsupermarket.com.

Cea mai întâlnită confuzie este între Palma de Majorca şi insula La Palma din Canare, urmată de confuzia între capitala portugheză Lisbona şi Lisburn din Irlanda de Nord, Amman din Iordania şi statul Oman, sau Veneţia, în Italia, şi Viena, în Austria.

Confundarea Bucureştiului cu capitala ţării vecine, Ungaria, se situează pe locul cinci în cele mai frecvente astfel de erori, fiind urmată de confuzia între oraşul San Jose din California şi cel cu acelaşi nume din Costa Rica.

"Ar putea stârni zâmbete, dar este îngrijorător, dată fiind proporţia mare a populaţiei britanice care nu ştie unde se află locurile respective", susţine expertul Bob Atkinson.

Studiul arată, de asemenea, că 1,9 milioane de turişti ajung la destinaţie cu moneda greşită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici