Cliff Williams, de la AC/DC, se retrage din industria muzicală, după turneul mondial 'Rock Or Bust'

Basistul trupei hard rock AC/DC a decis să se retragă din industria muzicală şi nu va mai lua parte nici la sesiunile de înregistrări alături de membrii trupei, după ce ia sfârşit turneul programat în acest an 'Rock Or Bust World Tour', scrie contactmusic.com.

476 afișări
Imaginea articolului Cliff Williams, de la AC/DC, se retrage din industria muzicală, după turneul mondial 'Rock Or Bust'

Cliff Williams, de la AC/DC, se retrage din industria muzicală, după turneul mondial 'Rock Or Bust'

Basistul grupului rock a decis să se retragă din muzică când turneul programat în acest an va lua sfârşit, odată cu concertul susţinut pe 20 septembrie, la centrul Wells Fargo, din Philadelphia, Pennsylvania, deoarece trupa a devenit un ''animal schimbat'' de-a lungul anilor, din cauza pierderii foştilor membri ai trupei: Malcolm Young, Phil Rudd şi Brian Johnson.

Decizia de a părăsi industria muzicală a fost explicată de către basist.

''Este tot ce am ştiut timp de 40 de ani, dar după acest turneu, renunţ la înregistrări şi alte turnee'', a declarat Cliff, în vârstă de 66 de ani, pentru Gulfshore Life.

''L-am pierdut pe Malcolm, chestia cu Phil, apoi cea cu Brian. (Trupa - n.r.) Este un animal schimbat. Instinctul îmi spune că fac ceea ce trebuie'', a continuat rockerul.

În timp ce trupa nu a făcut nicio declaraţie despre retragerea basistului, au împărtăşit totuşi un filmuleţ cu Williams, în care acesta vorbeşte despre perioada pe care a petrecut-o în formaţie.

În 2014, co-fondatorul AC/DC Malcolm s-a retras din activitate, din cauza faptului că suferă de demenţă severă, iar toboşarul Phil Rudd - care a fost înlocuit de Chris Slade - a fost condamnat la opt luni de arest la domiciliu, în 2015, pentru că a ameninţat o persoană cu moartea.

Ghinionul a lovit trupa australiană de hard rock şi în acest an când, acum câteva luni, fostul vocalist Brian Johnson a trebuit să renunţe la actualul turneu, din cauza riscului de a-şi pierde auzul.

Cântăreţul britanic, în vârstă de 68 de ani, a fost înlocuit de solistul trupei Guns N' Roses, Axl Rose, care îi va ţine locul în restul turneului.

Cliff s-a alăturat grupului AC/DC la mijlocul anului 1977, iar primul album înregistrat alături de rockeri a fost 'Powerage', în 1978.

Trupa de hard rock AC/DC a fost înfiinţată la Sydney în 1973 şi este formată din Brian Johnson (voce), Angus Young (chitară solo), Malcolm Young (chitară ritmică), Cliff Williams (bas) şi Phil Rudd (baterie).

Trupa AC/DC a susţinut, pe 16 mai 2010, un concert la Bucureşti, unde au participat aproximativ 60.000 de spectatori. Trupa australiană a adus în Capitală show-ul "Black Ice", care promovează cel de-al 15-lea material de studio al ei, lansat în octombrie 2008. Turneul, primul după "Stiff Upper Lip", susţinut de AC/DC în 2000/2001, a avut zeci de concerte sold out în întreaga lume.

Într-o carieră de patru decenii, formaţia australiană a lansat numeroase piese de succes precum "Back in Black", "Big Jack", "Thunderstruck", "Black Ice", "You Shook Me All Night Long", "Let There Be Rock", "Highway to Hell" şi "For Those About to Rock (We Salute You)", iar albumele sale s-au vândut în peste 200 de milioane de copii pe plan mondial. Formaţia a fost inclusă în Rock & Roll Hall of Fame în 2003.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici