CRĂCIUN 2015. Google a lansat platforma ”Pe urmele lui Moş Crăciun” cu jocuri şi explorare de sărbători

Motorul de căutare online Google marchează cea de-a doua zi a vacanţei de Crăciun printr-un logo special, însoţit de textul "Sărbători fericite!", şi pune la dispoziţia internauţilor şi un link care duce la pagina web Santa Tracker.

2228 afișări
Imaginea articolului CRĂCIUN 2015. Google a lansat platforma ”Pe urmele lui Moş Crăciun” cu jocuri şi explorare de sărbători

CRĂCIUN 2015. Google lansează Santa Tracker o platformă pentru jocuri şi explorare de sărbători

Pe santatracker.google.com, utilizatorii vizionează, joacă, explorează tărâmuri înzăpezite. Ei îl pot căuta pe Moş Crăciun pe aeroportul de la Polul Nord, află care sunt tradiţiile de sărbători în diverse părţi ale globului, pot avea acces în laboratorul de programe unde realizează personaje importante pentru sezonul invernal - reni şi spiriduşi - şi, între altele, se folosesc de punctele cardinale pentru a găsi cadouri.

Astfel, pe pagina web există 23 de opriri în căutarea lui Moş Crăciun. Cei care accesează acest site pot urmări videoclipuri animate de personaje amuzante, pot accesa jocuri care îl au în centru pe Moş Crăciun, cum ar fi "Unde este Moş Crăciun", "Tunel de vânt", "Orchestra elfilor" şi "Casa lui Rudolph", şi au la dispoziţie şi o "încăpere" dedicată traducerilor.

Pentru cea de-a doua zi din vacanţa de Crăciun, artistul în materie de doodle-uri Robinson Wood a creat pentru Google un logo format din mai multe case inspirate din tehnica bricolaj.

În plus, utilizatorii motorului de căutare pot trimite, prin intermediul unui buton special, logoul Google spre a fi publicat pe reţelele de socializare Google+, Facebook şi Twitter, dar şi prin e-mail.

Google îşi modifică logoul ocazional, pentru a serba un anumit eveniment major sau o personalitate care a schimbat lumea.

Doodle-urile sunt reprezentări ocazionale ale logoului afişat pe prima pagină Google (www.google.ro), care au acompaniat de-a lungul anilor căutările online făcute de utilizatorii din întreaga lume.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici