D&D East Entertainment: The Prodigy chiar au cântat la Rock the City

D&D East Entertainment declară că trupa The Prodigy a fost preluată de la aeroport şi dusă în locul desfăşurării concertului lor, din cadrul Rock The City, ca reacţie la ştirile de vineri, potrivit cărora staff-ul tehnic al trupei a ajuns la festivalul B'estfest, joi seară, dintr-o confuzie.

385 afișări
Imaginea articolului D&D East Entertainment:  The Prodigy chiar au cântat la Rock the City

D&D East Entertainment: The Prodigy chiar au cântat la Rock the City (Imagine: Ana Poenariu/Mediafax Foto)

"The Prodigy chiar au cântat la festivalul Rock the City", începe comunicatul cu dreptul la replică al D&D East Entertainment, semnat de production managerul firmei, Lenţi Chiriac.

"În urma zvonului apărut în presă acum câteva zile legat de faptul că formaţia The Prodigy a confundat festivalul Rock The City cu B'estfest, compania D&D East Entertainment, unul dintre organizatorii festivalului Rock The City, are de comunicat urmatoarele: Formaţia The Prodigy, inclusiv managementul grupului, fusese informată de schimbarea locaţiei, Romexpo cu Piaţa Constituţiei, încă de acum mai bine de o lună. Grupul The Prodigy a fost preluat de la aeroport şi condus la hotel şi apoi la locatia destinată desfăşurării concertului de către personalul autorizat de către D&D East Entetainment şi, în aceste condiţii, grupul n-avea cum să ajungă la B'estfest", se arată în comunicat.

"Conform celor apărute în presă, opinia publică a fost indusă în eroare pe aspectul că The Prodigy ar fi cântat la B'estfest, şi nu la Rock The City, ceea ce este total neadevărat. The Prodigy au cântat la festivalul Rock The City în data de 1 iulie 2011 aşa cum fuseseră programaţi. D&D East Entertainment aduce spre atenţia opiniei publice faptul că în cadrul evenimentului, toţi artiştii contractaţi au beneficiat de servicii de pază, protecţie şi îndrumare organizatorică, aspecte ce nu puteau lăsa loc unor astfel de confuzii cum este cea a locaţiei unde se presupune că ar fi fost conduşi membrii trupei şi staff-ul lor", continuă comunicatul.

"În presă au apărut diferite aluzii la adresa organizatorului, dar nu s-a specificat cine este organizatorul şi cine a dat publicităţii aceste informaţii. Aducerea în discuţie a organizatorului fără a specifica persoana care a dat anumite informaţii, precum «Cei care au ales locaţia erau obligaţi să facă acest lucru. Noi doar am semnat contractul de a-i aduce în România», arată că acest comunicat este unul ambiguu, menit să discrediteze imaginea D&D East Entertainment, East European Concert şi a domnului Marcel Avram, cei care au organizat şi promovat festivalul Rock The City", se încheie comunicatul.

Echipa tehnică a trupei The Prodigy, care a susţinut un concert la festivalul Rock the City, vineri seară, în Piaţa Constituţiei, a ajuns joi seară la Romexpo, unde evenimentul fusese anunţat anterior, fiind direcţionaţi către locul de desfăşurare al B'estfest, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX surse din cadrul echipei tehnice B'estfest. Cei de la Romexpo i-au anunţat că festivalul s-a mutat la Tunari, ei crezând că membrii Prodigy trebuie să cânte la B'estfest, ale cărui prime trei ediţii s-au desfăşurat la Romexpo.

Festivalul Rock the City a fost anunţat iniţial, în martie, în Piaţa Constituţiei, apoi mutat la Romexpo, potrivit unui anunţ făcut în aprilie, iar pe 22 iunie, cu 8 zile înainte de debutul evenimentului, organizatorii l-au mutat înapoi în Piaţa Constituţiei.

Rock the City se desfăşoară simultan cu B'estfest, festival organizat de Emagic, de vineri până duminică, cel de-al doilea având loc în afara Bucureştiului, pe malul lacului Pasărea din comuna Tunari.

Reprezentanţii D&D East Entertainment au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX că nu ei aveau responsabilitatea de a anunţa trupele de la Rock the City (1 - 3 iulie) de schimbarea locaţiei, de la complexul Romexpo în Piaţa Constituţiei din Capitală.

Ei au precizat, în schimb, că managementul locaţiei este cel care trebuie să anunţe o trupă unde are loc concertul, fiind vorba despre o comunicare între tehnicienii formaţiei şi cei de la locul de desfăşurare al evenimentului.

"Noi am fost anunţaţi de partenerii noştri din Germania de schimbarea locaţiei. Locaţia comunică direct cu trupa. Nu era treaba D&D", a spus reprezentanta acestei firme. Ea a mai spus că D&D East Entertainment se ocupă de "promoţii locale", în timp ce organizatorul principal al Rock the City este European East Entertainment (EEE).

Întrebată care ar fi "managementul locaţiei" în cazul Pieţei Constituţiei din Capitală, reprezentanta D&D a indicat, de asemenea, firma European East Entertainment.

Contactat de MEDIAFAX, directorul EEE, Adrian Georgescu, a declarat că cele două firme sunt partenere în organizarea festivalului, EEE ocupându-se de partea de producţie, de locaţie, iar D&D, de comunicare şi promovare. Întrebat care dintre firme era responsabilă de comunicarea cu trupele, Georgescu a răspuns că D&D trebuia să facă acest lucru.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici