Daniel Radcliffe: Am fost dependent de alcool

Daniel Radcliffe, protagonistul filmelor din seria "Harry Potter", a declarat într-un interviu recent că a fost dependent de alcool la vârsta de 18 ani, într-o perioadă în care încerca să reziste presiunii aduse de celebritate.

560 afișări
Imaginea articolului Daniel Radcliffe: Am fost dependent de alcool

Daniel Radcliffe: Am fost dependent de alcool (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În prezent în vârstă de 22 de ani, Daniel Radcliffe, care a devenit celebru în 2001, după ce a jucat rolul principal în filmul "Harry Potter şi Piatra Filozofală", a declarat că a început să consume cantităţi mari de alcool în timp ce filma pentru cel de-al şaselea film din această serie, intitulat "Harry Potter şi Prinţul Semipur", deoarece credea că asta trebuia să facă, informează contactmusic.com.

"Am devenit atât de dependent de alcool pentru a putea să savurez alte lucruri. Timp de câţiva ani, am fost atât de fermecat de ideea de a trăi stilul de viaţă al altor persoane, încât nu am realizat că acest stil nu mi se potrivea", a spus Radcliffe.

Actorul britanic a precizat că a renunţat la alcool în august 2010 şi că de atunci preferă să petreacă câteva zile liniştite alături de iubita lui, Olive Uniacke, în loc să meargă la petreceri.

Daniel Radcliffe a făcut aceste declaraţii într-un interviu acordat ediţiei britanice a revistei GQ.

Actorul britanic a stârnit senzaţie, în urmă cu câţiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru "Equus", de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) şi pe Broadway (New York).

În 2007, Daniel Radcliffe a jucat în lungmetrajul TV "My Boy Jack", în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial.

Înainte ca ultimul film din seria "Harry Potter" să fie lansat pe marile ecrane, în această vară, Daniel Radcliffe va juca din nou pe Broadway, într-o nouă versiune a musicalului din anii 1960 "How To Succeed In Business Without Really Trying". În această piesă, actorul britanic interpretează rolul J. Pierrepont Finch, un tânăr spălător de geamuri care urcă în ierarhia companiei pentru care lucrează, cu ajutorul unei cărţi de dezvoltare personală.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici