Doi bărbaţi care plănuiau să o asasineze pe cântăreaţa Joss Stone, judecaţi în Marea Britanie

Procesul celor doi bărbaţi care plănuiau să o jefuiască şi să o ucidă pe cântăreaţa Joss Stone a început luni în Marea Britanie.

196 afișări
Imaginea articolului Doi bărbaţi care plănuiau să o asasineze pe cântăreaţa Joss Stone, judecaţi în Marea Britanie

Joss Stone (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit procuraturii britanice, cei doi bărbaţi intenţionau să o decapiteze pe artista britanică şi să îi arunce trupul într-un râu, informează accesshollywood.com.

Suspecţii, Junior Bradshaw şi Kevin Liverpool, au fost arestaţi în iunie 2011, în apropiere de locuinţa cântăreţei, graţie vecinilor acesteia care au alertat poliţia. Cei doi răufăcători nu au reuşit să intre în vila cântăreţei.

Cazul este în prezent judecat la Curtea Coroanei din Exeter, iar procurorul Simon Morgan le-a spus juraţilor că cei doi infractori, în vârstă de 32 de ani, respectiv 35 de ani, au plecat din oraşul lor natal Manchester, având asupra lor o sabie de samurai, cuţite, un ciocan, pungi negre şi mănuşi, îndreptându-se spre vila deţinută de Joss Stone în Devon.

Biletele scrise de mână găsite în automobilul suspecţilor indică faptul că aceştia intenţionau să o decapiteze pe cântăreaţă şi apoi să caute un râu în care să îi arunce trupul.

Cei doi arestaţi neagă toate acuzaţiile care le-au fost aduse.

Cântăreaţa Joss Stone a vândut peste 11 milioane de albume la nivel mondial şi are o avere estimată la zece milioane de lire sterline. Artista, în vârstă de 26 de ani, a fost invitată recent să facă parte dintr-un nou "supergrup" format din Mick Jagger de la Rolling Stones, Dave Stewart de la Eurythmics, Damian Marley - fiul cel mic al lui Bob Marley - şi compozitorul de la Bollywood AR Rahman. Stone este prietenă cu prinţul William şi a participat la nunta regală din aprilie 2011.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici