Elena Udrea şi colegele sale din PMP, la "Ora de mişcare" în aer liber - GALERIE FOTO

Elena Udrea şi colegele sale din PMP au lansat "Ora de mişcare" în aer liber, peste 30 de femei participând, sâmbătă dimineaţă, în Parcul Herăstrău, la exerciţii de aerobic, sub îndrumarea unui instructor.

3530 afișări
Imaginea articolului Elena Udrea şi colegele sale din PMP, la "Ora de mişcare" în aer liber - GALERIE FOTO

Elena Udrea şi colegele sale din PMP, la "Ora de mişcare" în aer liber (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)

Peste 30 de femei au participat, la iniţiativa Partidului Mişcarea Populară, la acest eveniment dedicat mişcării fizice. Elena Udrea, preşedintele PMP, a venit însoţită de mama sa.

VEZI GALERIA FOTO

Cu ajutorul unui instructor de aerobic, femeile prezente au făcut mişcare timp de 60 de minute.

"Am venit aici pentru a face mişcare, pentru că mişcarea înseamnă sănătate. Sunt femei de toate vârstele şi de toate condiţiile fizice, pentru că o minte sănătoasă într-un corp sănătos este unul dintre sloganurile noastre. (...) Eu fac fitness, nu aerobic, deci a fost o experienţă inedită pentru mine, aşa cum a fost pentru majoritatea femeilor prezente azi aici. A fost un set de exerciţii de intensitate medie, potrivit pentru toate participantele", a spus Elena Udrea.

Printre participante s-a aflat şi Ruxandra Dragomir, preşedintele Organizaţiei de Femei din PMP.

Acţiunea din Parcul Herăstrău a fost prima dintr-o serie de evenimente intitulate "Ora de mişcare", OF a PMP intenţionând să organizeze astfel de evenimente săptămânal într-unul dintre parcurile bucureştene.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici