Elton John dezvăluie că a făcut sex cu un spion KGB pe acoperişul unui hotel

Cântăreţul britanic Elton John a dezvăluit într-un interviu recent faptul că a făcut sex cu un spion KGB pe acoperişul unui hotel, în timpul unei vizite pe care a efectuat-o în fosta Uniune Sovietică în anul 1979.

380 afişări
Imaginea articolului Elton John dezvăluie că a făcut sex cu un spion KGB pe acoperişul unui hotel

Elton John (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Artistul în vârstă de 66 de ani recunoaşte că a întreţinut relaţii sexuale cu acel agent, care lucra pentru KGB şi încerca să îl compromită, informează femalefirst.co.uk. Potrivit declaraţiilor celebrului cântăreţ, poliţia secretă sovietică îl plasase pe acel spion în anturajul său cu misiunea de a-l supraveghea pe Elton John în fiecare clipă, pe durata prezenţei acestuia în fosta Uniune Sovietică.

"Am fost în Rusia în 1979 şi ştiam că eram supravegheat în orice clipă. Aveam un interpret, pe care ei l-au implantat cu multă inteligenţă în anturajul meu. Am sfârşit prin a face sex cu el pe acoperişul hotelului", a declarat Elton John pentru The Observer.

Elton John, homosexual declarat, care are doi copii - Zachary, în vârstă de doi ani, şi Elijah, în vârstă de opt luni - cu partenerul său de viaţă David Furnish, va merge în Rusia în luna decembrie pentru a-i sprijini pe cetăţenii acestei ţări care protestează faţă de legislaţia anti-gay din Rusia. Artistul recunoaşte totodată că va trebui să fie foarte atent la ceea ce va spune în timpul acelei vizite.

"Trebuie să merg la Moscova în decembrie. Trebuie neapărat să mă duc acolo. Şi va trebui să mă gândesc cu mare atenţie la ceea ce voi spune acolo. Există două curente de idei: să-i opreşti pe toţi care merg acolo, să interzici toţi artiştii care merg în Rusia. Dar, procedând astfel, îi laşi în urmă pe oamenii care sunt gay, care suferă din cauza legislaţiei anti-gay, într-o izolare completă", a adăugat artistul britanic.

"În calitate de homosexual, nu pot să-i abandonez pe acei oameni, să-i las să se descurce singur, fără să mă duc acolo şi să îi sprijin. Nu ştiu ce se va întâmpla, dar trebuie să mă duc acolo", a spus Elton John.

Într-o carieră de aproape cinci decenii, Elton John a reuşit să vândă peste 250 de milioane de albume în toată lumea şi a avut peste 50 de hituri TOP 40, devenind unul dintre cei mai de succes cântăreţi ai tuturor timpurilor. Elton John a fost unul dintre cele mai importante nume ale muzicii în anii '70, cu şapte albume consecutive No. 1 în Statele Unite şi şase single-uri No. 1. Succesul său a avut un impact puternic în muzica pop şi a condus la creşterea popularităţii pianului în rock'n'roll.

El continuă să fie un simbol al vieţii publice şi a fost foarte implicat în lupta anti-SIDA, după sfârşitul anilor '80. A intrat în Rock and Roll Hall of Fame în 1994 şi a fost numit cavaler în 1998.

Elton John a concertat la Bucureşti de două ori, în 2003 şi 2010.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici