Eva Green este speriată de rolul Mariei Callas

Actriţa franceză Eva Green a recunoscut că este speriată de rolul Mariei Callas, pe care ar putea să-l interpreteze într-un lungmetraj inspirat din viaţa şi cariera celebrei cântăreţe de operă, potrivit contactmusic.com.

128 afișări
Imaginea articolului Eva Green este speriată de rolul Mariei Callas

Eva Green este speriată de rolul Mariei Callas (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Eva Green se află în negocieri avansate pentru a interpreta rolul principal într-un lungmetraj inspirat din viaţa şi cariera Mariei Callas, însă actriţa a mărturisit că nu este sigură că va juca în acest film.

"Se lucrează la scenariu. Este un rol înfricoşător. Voi vedea (dacă voi juca în film, n.r.)", a spus Eva Green.

Totuşi, Eva Green se mândreşte cu rolul său din filmul "Perfect Sense", în care joacă alături de Ewan McGregor. Filmul prezintă o poveste de dragoste, în timpul unei epidemii, din cauza căreia oamenii îşi pierd simţurile.

"Voi merge la Sundance cu «Perfect Sense», în regia lui David Mackenzie şi cu Ewan McGregor. Este o poveste de dragoste pe fundalul unei epidemii mondiale. E ciudat şi frumos. L-am văzut în urmă cu două săptămâni şi sunt mândră de acest film", a spus Eva Green.

Actriţa a mai spus că pentru a face performanţă în rolurile pe care le interpretează trebuie să fie pasionată de ele.

"Trebuie să fiu mândră de munca mea şi trebuie să fiu îndrăgostită de rol. Asta mă face să mă simt bine. Nu pot doar să muncesc, să muncesc şi iar să muncesc. Trebuie să mă pasioneze ceea ce fac", a mai spus Eva Green.

Actriţa franceză Eva Green este protagonista filmelor "Casino Royale", "Regatul Cerului" şi "The Dreamers".

Filmul despre Maria Callas, realizat în limba engleză, va fi produs de compania italiană DeAngelis Group (DAP) şi de studiourile britanice Future Films, după cum scria hollywoodreporter.com în vara anului trecut.

Preşedintele companiei italiene DAP a declarat atunci că proiectul "Maria Callas" va fi filmat în 2011 şi va fi coprodus de grupul Swarovski, ale cărui bijuterii au fost adeseori purtate de Maria Callas atât pe scenă, cât şi în afara ei.

Niall Johnson va adapta scenariul acestui proiect cinematografic pe baza biografiei cântăreţei scrisă de Alfonso Signorini, intitulată "So Proud, So Fragile". Compania DAP deţine drepturile asupra acestei cărţi.

Filmul se va concentra pe relaţia tumultuoasă a Mariei Callas cu armatorul miliardar Aristotel Onassis.

Maria Callas, care s-a născut la New York, în 1923, a fost una dintre cele mai celebre soprane ale lumii. Ea a murit la vârsta de 53 de ani, la Paris, în 1977, după ce a trăit retrasă în ultimii ani de viaţă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici