Eva Longoria confirmă relaţia pe care o are cu un sportiv. Acesta este cu 12 ani mai mic

Actriţa americană Eva Longoria, în vârstă de 37 de ani, a confirmat informaţia potrivit căreia are o relaţie cu un jucător de fotbal american în vârstă de 25 de ani.

517 afișări
Imaginea articolului Eva Longoria confirmă relaţia pe care o are cu un sportiv. Acesta este cu 12 ani mai mic

Eva Longoria confirmă relaţia pe care o are cu un sportiv. Cine este norocosul

Actriţa americană, una dintre vedetele serialului "Neveste disperate", a confirmat, joi, în emisiunea de televiziune "Extra" că are o relaţie amoroasă cu un bărbat celebru. Acesta este Mark Sanchez, fundaşul echipei de fotbal american New York Jets, şi este cu 12 ani mai tânăr decât celebra actriţă, informează dailymail.co.uk.

Eva Longoria a făcut aceste dezvăluiri în emisiunea TV prezentată de bunul ei prieten Mario Lopez.

Actriţa s-a despărţit cu câteva luni în urmă de un alt bărbat mult mai tânăr decât ea, Eduardo Cruz, fratele actriţei spaniole Penelope Cruz. Longoria şi Eduardo Cruz, în vârstă de 27 de ani, şi-au început relaţia în februarie 2011 şi s-au despărţit în luna iunie a acestui an.

Eva Longoria a obţinut divorţul de soţul ei, jucătorul de baschet Tony Parker, în ianuarie 2011, după ce acesta, care are în prezent 30 de ani, a recunoscut că a înşelat-o.

Mark Sanchez a avut în trecut relaţii cu alte două actriţe americane - Hayden Panettiere şi Jamie-Lynn Sigler - şi cu modelul Kate Upton, unul dintre "îngerii" casei de modă Victoria's Secret.

Eva Longoria a devenit celebră graţie personajului Gabrielle Solis din serialul de televiziune "Desperate Housewives/ Neveste disperate". Cel mai recent rol de pe marele ecran pentru Eva Longoria datează din 2008, când actriţa americană a jucat în comedia "Numai peste cadavrul ei/ Over Her Dead Body".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici