Fiica cea mare a familiei von Trapp, care a inspirat scenariul filmului "Sunetul Muzicii", a decedat

Agathe von Trapp, fiica cea mare a familiei von Trapp, care a inspirat scenariul filmului "Sunetul Muzicii" - în care au jucat Julie Andrews şi Christopher Plummer -, a decedat în urma unui infarct, la vârsta de 97 de ani.

353 afișări

Agathe von Trapp, cea care a inspirat personajul Liesl din filmul "Sunetul Muzicii", a murit într-un azil din Baltimore, miercuri.

Ea era fiica cea mare a căpitanului autriac Georg Ritter von Trapp. El şi prima lui soţie, Agathe Whitehead von Trapp, au avut împreuna şapte copii. Căpitanul von Trapp a mai avut trei copii cu cea de-a doua soţie a sa, Maria Augusta Kutschera. Împreună, cei 12 membri ai familiei au format trupa Trapp Family Singers.

În ceea ce priveşte filmul "Sunetul Muzicii", Agathe von Trapp a considerat că nu l-a descris prea bine pe tatăl ei, care apare în lungmetraj ca un om foarte dur şi strict, dar care era, în opinia ei, un om foarte iubitor.

Din formaţia Trapp Family Singers mai trăiesc trei membri.

Filmul "Sunetul Muzicii" prezintă povestea Mariei, o tânără novice, proaspăt ieşită dintr-o mănăstire austriacă, care devine bona celor şapte copii ai căpitanului văduv von Trapp. Farmecul şi simplitatea fetei îi cuceresc nu doar pe micii membri ai familiei von Trapp, dar şi pe tatăl acestora, care sfârşeşte prin a se căsători cu ea. Împreună formează un grup muzical, decizie care îi va ajuta să se refugieze în Elveţia şi să scape de ameninţarea nazistă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici