Film Fashion Festival, între 1 şi 8 martie, în Capitală

Film Fashion Festival, un eveniment organizat de Uniunea Cineaştilor din România (UCIN), va aduce, în perioada 1 - 8 martie, în trei cinematografe din Capitală o serie de prezentări de modă, precum şi proiecţii de filme legate de acest domeniu.

95 afișări
Imaginea articolului Film Fashion Festival, între 1 şi 8 martie, în Capitală

Film Fashion Festival, între 1 şi 8 martie, în Capitală

În perioada 1 - 8 martie, la Sala Eforie a Cinematecii vor fi prezentate peliculele: "Sabrina" (1954), "Să prinzi un hoţ/ To Catch A Thief" (1955), "Funny Face" (1957), "Creatoarea de modele/ The Designing Woman" (1957), "Mic dejun la Tiffany's" (1961), "Şapte ani de căsnicie/ The Seven Year Itch" (1955) şi "Împuşcătura/ Blowup" (1966).

Pe 3 martie, de la ora 17.30, la Cinema Studio va avea loc o masă rotundă despre realaţia dintre modă şi cinema, moderată de Magda Mihăilescu, Ştefan Antonescu şi Doina Berchină. Dezbaterea va fi urmată de prezentarea a două colecţii, cu rochii de seară, semnate de Maria Constantinescu şi Gabriela Vasilescu. La eveniment va participa şi Svetlana Mihăilescu, care semnează costumele din filme precum "Moromeţii" (1988), "Balanţa" (1992), "Filantropica" (2002) şi "Călătoria lui Gruber" (2009).

Momentul de vârf al festivalului îl reprezintă un performing de costum, realizat de studenţi de la Universitatea Naţională de Arte şi de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC), sub coordonarea profesorilor Unda Popp şi Costin Anghel, spectacol ce va avea loc pe 4 martie, de la ora 20.00, la Cinema Studio. Invitaţi speciali la acest eveniment sunt designerii Sergiu Chihaia, care va prezenta colecţia "Share Your Happiness", şi Adrian Oianu. Prezentările vor fi urmate de proiecţia filmului "Coco Chanel" (2009), în care Audrey Tautou o interpretează pe celebra creatoare de modă franceză, urmărită însă în prima parte a vieţii.

Sala Eurocinema a Centrului "Tinerimea Română" va găzdui, de asemenea, o prezentare de modă şi proiecţia peliculei "Coco Chanel", pe 6 martie, de la ora 17.00.

Film Fashion Festival este organizat de UCIN, Asociaţia Scenografilor şi Asociaţia Criticilor de Film, în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici