Filmul "Monştri contra extratereştri", în cinematografele româneşti, din 10 aprilie

"Monştri contra extratereştri/ Monsters vs. Aliens", un film de animaţie care spune povestea lui Susan Murphy - căreia Reese Whiterspoon i-a împrumutat vocea -, o fată zglobie care ajunge într-o lume a extratereştrilor, va avea premiera în România pe 10 aprilie, informează Ro Image 2000.

276 afișări
Imaginea articolului Filmul "Monştri contra extratereştri", în cinematografele româneşti, din 10 aprilie

Filmul "Monştri contra extratereştri", în cinematografele româneşti, din 10 aprilie (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Susan Murphy (Reese Whiterspoon) este o fată zglobie şi fericită care are neşansa de a fi lovită de un meteorit extraterestru chiar în ziua nunţii ei. Incidentul îi schimbă destinul lui Susan: în mod misterios începe să crească până ajunge la 20 de metri înălţime.

Armata de extratereştri nu scapă un asemenea eveniment, iar Susan este capturată şi dusă într-o locaţie secretă a guvernului. Aici i se schimbă numele în "Ginormica" şi trăieşte alături de un grup pestriţ de monştri format din: dr. Cockroach Ph.D. (Hugh Laurie), care are capul de insectă, The Missing Link (Will Arnett), un macho jumătate maimuţă-jumătate peşte, indestructibilul şi gelatinosul B.O.B. (Seth Rogen) şi un vierme lung de peste 100 de metri, pe nume Insectosaurus. În această companie, lumea reală şi cea fantastică se amestecă, iar Susan se vede prinsă în mijlocul unei aventuri turbulente, care are ca rezultat învăţăminte despre realitate.

Vor interveni pe parcursul acţiunii şi alte personaje ciudate precum Gallaxhar (Rainn Wilson), conducătorul roboţilor extratereştri – un megaloman care doreşte să creeze o nouă lume replicând propria sa imagine, Generalul W.R. Monger (Kiefer Sutherland), un militar veteran care descoperă, în sfârşit, cum să-şi folosească banda de monştri, şi Derek Dietl (Paul Rudd), în fapt logodnicul egoist şi arivist al lui Susan, care vede în toată încurcătura o ocazie de a avansa din poziţia de "băiat care prezintă vremea" la cea de crainic de ştiri.

Cu timpul, Susan Murphy capătă puteri de supereoină şi îşi dă seama că ceea ce contează cu adevărat în viaţa ei nu sunt nici nunta, nici cei care o înconjoară şi care se dovedesc a fi lipsiţi de onestitate, ci faptul de a învăţa să se preţuiască singură. Detenţia lui Susan şi a celor apropiaţi ei ia sfârşit când un misterios robot extraterestru aterizează pe Pământ şi răstoarnă totul în cale. Într-un moment de disperare, Preşedintele (Stephen Colbert) însuşi eliberează banda de monştri pentru a ţine piept robotului înfricoşător şi a salva lumea de la distrugere. Astfel, Susan, acum Ginormica, cu puteri de supereroină, contribuie la salvarea planetei.

Regia filmului este semnată de Rob Letterman şi Condrad Vernon. Rob Letterman a mai regizat filmul de animaţie "Povestea unui rechin" (2004).

Reese Whiterspoon a putut fi văzută recent pe marile ecrane în comedia "De Crăciun nu stăm acasă!", alături de Vince Vaughn. De curând, actriţa a mai jucat în "Transfer de captivi" (2007), în regia lui Gavin Hood, cu Jake Gylenhaal, Meryl Streep, Peter Sarsgaard şi în comedia "Şi dacă e adevărat" (2007).

Rolul June Carter Cash din filmul biografic "Walk the Line - Povestea lui Johnnz Cash" (2005), în care a jucat alături de alături de Joaquin Phoenix, i-a adus premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în 2006.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici