FOTO | Evaluare Naţională 2017. Elev de 10, după contestaţii: Aş vrea să rămân în România, dar vreau dreptate

Un absolvent al Şcolii Gimnaziale „Ovidiu Hulea” Aiud, care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională după recorectarea lucrărilor, spune că a depus contestaţie pentru că s-a simţit nedreptăţit. După nota primită, a declarat că rămâne în ţară, dar vrea „să fie dreptate, nu aşa cum este acum”.

3263 afișări
Imaginea articolului FOTO | Evaluare Naţională 2017. Elev de 10, după contestaţii: Aş vrea să rămân în România, dar vreau dreptate

EVALUARE NATIONALĂ 2017. Elev de 10, după contestaţii: Aş vrea să rămân în România, dar vreau dreptate

Denis Tudor Ştefănuţ a luat, iniţial, nota 10 la limba şi literatura română şi 9,2 la matematică, materie la care a şi depus contestaţie. Era convins că a rezolvat subiectele fără greşeală şi nu înţelegea unde sunt cele 0,8 puncte, însă bănuia că a fost depunctat la al treilea subiect.

După examen, am urmărit baremul şi ştiam că am rezolvat toate problemele corect. Când am văzut notele finale am simţit o mândrie, dar într-un fel mă aşteptam să iau zece. L-am sunat pe fratele meu şi pe bunici. M-au felicitat. S-au bucurat. Au avut încredere în mine”, a spus elevul corespondentului MEDIAFAX.

Denis Tudor susţine că a obţinut media zece la Evaluarea Naţională pregătindu-se în fiecare zi, iar după ce a văzut că a luat 9,2 la matematică s-a simţit nedreptăţit şi nu avea niciun dubiu că i se va face dreptate.

Vreau să merg la Colegiul Naţional <Titu Maiorescu> Aiud, secţia biologie-chimie, deoarece vreau s[ urmez Medicina. Este o meserie bine plătită care îmi place deoarece ajut oamenii”, a mai declarat elevul.

El ar vrea să studieze şi să-şi aibă un viitor în România, însă totul depinde de ce i se oferă.

Da, cred ca pot avea un viitor în Romania. Vreau ca în ţara noastră oamenii să aibă un trai mai bun, să fie dreptate, nu aşa cum este acum. De asemenea, aş vrea locuri de muncă mai bine plătite. Pasiunile mele sunt fotbalul, tenisul de câmp şi jocurile pe calculator. În timpul liber mă uit la filme sau practic sport”, a mai spus Denis Tudor Ştefănuţ.

Demis este al cincilea elev din judeţul Alba care a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională 2017.

Inspectorul şcolar general adjunct al IŞJ Alba, Monalisa Borza, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că 212 elevi au depus contestaţii, iar în urma recorectării lucrărilor 125 de note au crescut, 77 de note au scăzut, iar alte 10 note s-au menţinut.

Cea mai mare creştere a fost la limba şi literatura română, de 1,2 puncte, iar cea mai mare scădere a fost de 0,7 puncte, la matematică, potrivit sursei citate.

De asemenea, alţi cinci elevi au obţinut note de 10 la matematică, iar astfel numărul celor care au luat nota maximă la această disciplină a ajuns la 112, la nivelul judeţului.

Numărul candidaţilor care au luat zece la limba şi literatura română a rămas acelaşi, doisprezece, şi după contestaţii.

Totodată, procentul celor care au obţinut medii peste cinci a crescut de la 79,57% la 79,60%. În judeţul Alba au fost examinaţi 2.460 de elevi.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici