FOTO, VIDEO FAŢA Sfântului Valentin: Cum arăta în realitate protectorul îndrăgostiţilor înainte de a fi executat, acum 1700 de ani

Oamenii de ştiinţă au dezvăluit cum arăta în realitate Sfântul Valentin, înainte de a fi executat, cu 1700 de ani în urmă. El a plătit cu preţul vieţii faptul că a luat partea îndrăgotiţilor şi a oficiat căsătorii, în ciuda interdicţiei împăratului Claudius al II-lea.

5733 afișări
Imaginea articolului FOTO, VIDEO FAŢA Sfântului Valentin: Cum arăta în realitate protectorul îndrăgostiţilor înainte de a fi executat, acum 1700 de ani

FOTO, VIDEO FAŢA Sfântului Valentin: Cum arăta în realitate protectorul îndrăgostiţilor înainte de a fi executat, acum 1700 de ani

Oamenii de ştiinţă din Brazilia au cartografiat relicvele sfântului, păstrate la Basilica of Santa Maria of Cosmedin, din Roma, folosind tehnologia 3 D. Fotografiile au fost realizate de Josae Luis Lira, expert şi scriitor în istora religiilor şi analizate de antropologul Marcos Paulo Machado Salles. Ulterior, craniul cartografiat 3 D arată că relicvele aparţin "bărbat european, în jur de 55 de ani sau mai mult", scrie Daily Mail.

După ce imaginile digitale au fost prelucrate, s-a trecut la reconstrucţia feţei prin 3D interactive. Chipul Sfântului putând fi acum asociat de o lume întreagă cu sărbătoarea care-i poartă numele.

Deşi viaţa Sfântului Valentin este învăluită în mister, se presupune că acesta a fost un episcop creştin, executat în  anul 273 d. Hr., la porunca lui Claudius al II -lea, în data de 14 februarie. Sfântul ar fi căsătorit tinerii îndrăgostiţi în secret, sfidând ordinul împăratului.

Potrivit istoricilor, Claudius al II -lea avea ambiţia de a clădi o armată imensă pentru a-şi apăra imperiul. Augustul era convins că tinerii fără soţii şi copii erau mai dispuşi să se jertfească pe câmpul de luptă, aşa că a decretat ca să fie interzise căsătoriile.

Martirul creştin a contestat ordinul împăratului roman şi a oficiat mai multe nunţi. În secolul al treilea d. Hr, creştinii erau persecutaţi în Imperiul Roman, aşa că fapta era o ofensă de neiertat. În cele din urmă, St. Valentin a fost prins şi torturat, iar apoi a fost executat.

Legenda spune că, în timp ce Sfântul Valentin se afla în închisoare, tinerii îi aruncau flori printre gratii, drept recunoştinţă şi recunoastere. Mai mult, la scurt timp după moartea orcotitorului îndrăgostiţilor, fiica temnicerului său, Artemias, oarbă fiind şi-a recăpătat în mod miraculos vederea.

Se mai spune că în 14 februarie, ziua execuţiei sale, Sfântul Valentin i-ar fi trimis iubitei sale, o scrisoare de dragoste semnată "de la Valentinul tău".

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici