George Michael va compune o piesă despre lupta sa cu pneumonia

Cântăreţul George Michael va compune o piesă despre lupta sa cu pneumonia severă cu care s-a confruntat în toamna anului trecut, din cauza căreia s-a aflat la un pas de moarte, a anunţat artistul britanic, miercuri, pe contul său de Twitter.

153 afișări
Imaginea articolului George Michael va compune o piesă despre lupta sa cu pneumonia

George Michael (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

George Michael, în vârstă de 48 de ani, a fost diagnosticat cu pneumonie severă în noiembrie 2011 şi a fost internat de urgenţă într-o clinică din Viena.

Artistul britanic a fost nevoit să îşi amâne turneul european şi a petrecut mai multe săptămâni în spital, la secţia de terapie intensivă, din cauza severităţii infecţiei cu un pneumococ agresiv. Cântăreţul declara la un moment dat că boala de care suferă "are un pronostic medical incert". George Michael a fost externat din clinica vieneză la sfârşitul lunii decembrie, cu câteva zile înainte de Crăciun.

"Am fost un băiat foarte ocupat în studioul de înregistrare în această săptămână. Sunt, în sfârşit, pregătit să compun o piesă despre ceea ce mi s-a întâmplat la Viena şi despre cât sunt de recunoscător pentru faptul că mi s-a dat încă o şansă de a trăi şi de a respira alături de voi toţi în această lume minunată pe care o împărţim", a scris artistul într-un mesaj postat pe Twitter.

George Michael a spus că doreşte să răsplătească cu o serie de cântece noi "bunătatea nesfârşită" pe care fanii i-au arătat-o în acea perioadă dificilă, precizând, totodată, că a început să compună o piesă despre lupta sa cu pneumonia, care se va intitula "White Light".

Starul britanic a anunţat, în martie, că este din nou sănătos şi că îşi va relua, începând din luna septembrie, turneul său european "Symphonica", în care artistul este acompaniat de o orchestră de muzică clasică.

Potrivit noii programări, turneul "Symphonica - The Orchestral Tour" va include concerte în Austria, Olanda, Marea Britanie şi Franţa.

George Michael a vândut peste 80 de milioane de albume pe plan internaţional, iar printre piesele sale se numără hituri precum "Careless Whisper", "Faith " şi "Last Christmas".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici