Video Google oferă premii pentru aterizări pe Lună

Google oferă premii în valoare de 25 milioane de dolari pentru cel care va trimite un vehicul de teren pe lună pentru a culege imagini ale peisajului selenar, potrivit ediţiei online de joi a cotidianului International Herald Tribune.

1 afișare

Google şi Fundaţia XPrize au lansat premiul "Google Lunar X Prize", care are ca miză 25 de milioane de dolari, se adresează companiilor private din întreaga lume şi le cere concurenţilor să lanseze pe Lună un vehicul de teren care să se poată deplasa pe o distanţă de cel puţin 500 metri şi să trimită înapoi pe Terra înregistrări video cu o rezoluţie mare, poze şi alte date.

Fundaţia X Prize a gândit noul concurs "ca pe una dintre marile provocări ale timpului nostru, care poate fi folosită pentru a împinge omenirea mai departe" , a declarat Peter Diamandis, preşedintele fondator şi directorul Google.

Premiul oferit pentru aterizarea pe lună, cu îndeplinirea obligaţiilor de deplasare şi trimitere de date şi înregistrări video, va aduce câştigătorului 20 milioane de dolari, potrivit regulilor concursului. O sumă adiţională de cinci milioane dolari va fi înmânată pentru îndeplinirea unor condiţii suplimentare cum ar fi deplasarea pe o distanţă de peste 5.000 de metri şi transmiterea pe Terra a unor imagini cu obiecte făcute de om. Marele premiu de 20 milioane dolari va fi valabil până pe 31 decembrie 2012, după care se va reduce la 15 milioane în cursul următorilor doi ani. Concursul se va încheia în 2014, în cazul în care Google şi fundaţia XPrize nu îl vor prelungi.

Noul concurs continuă drumul început iniţial de Ansari X Prize, care avea ca miză 10 milioane de dolari şi a fost câştigat de SpaceShipOne, navă spaţială concepută de Scaled Composites aparţinând lui Burt Rutan şi finanţată de Paul Allen, cofondatorul Microsoft.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici