Gwyneth Paltrow lansează o colecţie de haine pentru sărbători

Gwyneth Paltrow face echipă cu designerul Michael Kors pentru a lansa, în decembrie, o nouă colecţie de haine pentru sărbători, inspirată de piesele preferate ale actriţei, din creaţiile precedente ale newyorkezului.

150 afișări
Imaginea articolului Gwyneth Paltrow lansează o colecţie de haine pentru sărbători

Gwyneth Paltrow (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

"Hainele create de Michael sunt superbe (...), articole clasice americane, care nu se demodează niciodată. M-am gândit că ar fi minunat să reinventez câteva dintre ţinutele mele preferate vintage, create de Michael Kors, pe care le am de ani buni de zile şi pe care le port la nesfârşit", a spus Gwyneth Paltrow, informează contactmusic.com.

La rândul său, Michael Kors o consideră pe actriţa americană "şic şi inteligentă", adăugând că "este persoana potrivită pentru tot ceea ce înseamnă stil".

Noua colecţie va fi disponibilă începând de luna viitoare, pe site-ul de lifestyle al lui Gwyneth Paltrow.

Gwyneth Paltrow s-a remarcat cu rolurile din filmele "Talentatul domn Ripley" (1999), "Dovada" (2005) şi "Valentino" (2008) şi a câştigat un premiu Oscar pentru rolul din "Shakespeare îndrăgostit". Printre filmele sale se numără "Country Strong" şi "Pericol nevăzut/ Contagion". De asemenea, actriţa a apărut şi în filmele din seria "Iron Man" - "Iron Man/ Omul de oţel" (2008), "Iron Man 2/ Omul de oţel 2" (2010) şi "Iron Man 3/ Omul de oţel 3 ", regizate de Jon Favreau.

Designerul Michael Kors, născut în 1952, lucrează în New York şi a devenit celebru pentru colecţiile sale, devenite clasice, de articole sportive pentru femei.

Michelle Obama, soţia preşedintelui american Barack Obama, a purtat o rochie neagră fără mâneci creată de Michael Kors în prima ei fotografie oficială ca primă doamnă a SUA.

Printre celebrităţile care i-au purtat creaţiile se numără Jennifer Lopez, Rachel McAdams, Elissa, Heidi Klum, şi Catherine Zeta-Jones.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici