Hillary Clinton spune că nunta fiicei sale este cel mai important lucru din viaţa ei

Hillary Clinton, secretar de stat în Guvernul SUA şi soţia fostului preşedinte american Bill Clinton, a declarat, sâmbătă, în timpul unei vizite în Polonia, că nunta fiicei sale este "cel mai important lucru" din viaţa ei, potrivit CNN.

72 afișări
Imaginea articolului Hillary Clinton spune că nunta fiicei sale este cel mai important lucru din viaţa ei

Hillary Clinton spune că nunta fiicei sale este cel mai important lucru din viaţa ei (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Hillary Clinton, secretar de stat pentru Afaceri Europene şi Eurasiatice, a spus că nu a permis ca programul ei încărcat să o împiedice să organizeze nunta fiicei sale, Chelsea, activitate pe care a numit-o "cel mai important lucru" din viaţa ei în prezent.

"Este un moment foarte fericit pentru familia mea", a spus Hillary Clinton într-un interviu.

Chelsea Clinton este logodită cu Marc Mezvinsky, fiul unor foşti membri ai Congresului american, Marjorie Margolies-Mezvinsky, din Pennsylvania, şi Ed Mezvinsky, din Iowa.

Întrebată cum asigură echilibrul dintre responsabilităţile ei profesionale şi rolul de mamă a unei fete care se va mărita în curând, Clinton a spus că ambele sarcini sunt "serioase, importante şi stresante", dar că "acum există e-mail". "Pot comunica şi oamenii îmi pot trimite poze cu aranjamente florale sau pentru altfel de decizii", a explicat ea.

Potrivit presei americane, Chelsea Clinton se va căsători pe 31 iulie.

Hillary Clinton a petrecut sâmbăta la Cracovia, unde a ţinut un discurs la muzeul deschis în fosta fabrică a lui Oskar Schindler, spunând că SUA va dona 15 milioane de dolari Fundaţiei Auschwitz-Birkenau.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici