I-a închis telefonul lui Barack Obama, crezând că este o farsă

Un congresman i-a închis de două ori telefonul preşedintelui ales al Statelor Unite, miercuri, fiind convins că este vizat de o farsă din partea unei persoane a cărei voce doar seamănă cu cea a lui Barack Obama, relatează CNN.

29 afișări
Imaginea articolului I-a închis telefonul lui Barack Obama, crezând că este o farsă

Barack Obama, preşedintele ales al SUA (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Ileana Ros-Lehtinen, membru al Camerei Reprezentanţilor, din statul Florida, a fost informată de un consilier că Obama doreşte să discute cu ea. Potrivit unui comunicat emis de Biroul ei, congresmanul republican i-a spus persoanei de la celălalt capăt al firului că "este o glumă din partea unuia dintre posturile de radio din sudul Floridei, cunoscute pentru astfel de farse", apoi a închis telefonul.

 

Viitorul secretar general al Casei Albe, Rahm Emmanuel, a sunat-o apoi pentru a-i spune că vorbise chiar cu Obama. Ros-Lehtinen, convinsă că este o nouă farsă, a închis din nou telefonul.

În final, un consilier i-a spus lui Ros-Lehtinen că are un apel telefonic urgent de la Howard Berman, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Externe. Din nou suspicioasă, ea i-a cerut democratului să povestească ceva ce numai ei doi ştiu. Acesta a trecut testul şi a asigurat-o pe colega sa că, de fapt, îi închisese telefonul viitorului preşedinte.

Când Obama, amuzat, a sunat-o din nou, aceasta i-a spus: fie sunteţi "foarte amabil", fie "aţi rămas fără alte persoane pe care să le sunaţi, dacă într-adevăr mă sunaţi pe mine".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici