Iluzionistul britanic Dynamo a adus magia în România şi l-a fermecat pe dinamovistul Giani Kiriţă

Magicianul britanic Dynamo şi-a prezentat vineri, la Bucureşti, trucurile, pe care le-a experimentat pe vedete ca Jay-Z şi Coldplay, şi a glumit în legătură cu numele său, asemănător cu cel al clubului Dinamo, precizând că a întâlnit un fotbalist român, fostul jucător dinamovist Giani Kiriţă.

2201 afișări
Imaginea articolului Iluzionistul britanic Dynamo a adus magia în România şi l-a fermecat pe dinamovistul Giani Kiriţă

Iluzionistul britanic Dynamo a adus magia în România şi l-a fermecat pe dinamovistul Giani Kiriţă

Considerat unul dintre "cei mai captivanţi magicieni britanici ai ultimelor decenii", Dynamo (pe numele său real Steven Frayne) a venit în România la invitaţia Discovery Channel, cu ocazia lansării celui de-al patrulea sezon al programului "Dynamo şi magia imposibilului". Noul sezon al emisiunii va fi difuzat începând din 20 octombrie, în fiecare luni, de la ora 22.00, pe Discovery Channel.

Fanii magicianului s-au putut întâlni cu Dynamo la Bucureşti, unde, vineri, acesta a participat şi la o conferinţă de presă, alături de Victoria Davies, Acting Country Manager pentru Europa de Sud-Est (inclusiv România) în cadrul companiei Discovery Networks, şi Ada Roseti, director de programe pe Europa de Sud-Est, Discovery Networks.

"Magia este peste tot şi sunt foarte norocos să pot merge peste tot în lume şi să întâlnesc toate tipurile de oameni şi să intru în contact cu diferite culturi", a spus Dynamo, vorbind despre sursele sale de inspiraţie. El a mai spus că, uneori, idei inedite îi apar în timp ce discută cu prietenii săi, iar alteori este inspirat de anumite lucruri pe care le vede pe reţelele de socializare Facebook şi Twitter.

El a glumit şi cu privire la numele său de scenă, Dynamo, care este asemănător cu cel al clubului de fotbal Dinamo. "Ştiu (că asta este denumirea clubului de fotbal, n.r.), însă au scris-o greşit", a glumit Dynamo. El a precizat că s-a întâlnit chiar şi cu un fotbalist de la acest club de fotbal, în timpul vizitei sale în România, respectiv cu fostul jucător dinamovist Giani Kiriţă, după cum au declarat, la solicitarea MEDIAFAX, reprezentanţii Discovery Channel.

Dynamo a explicat însă cum a ajuns să folosească acest nume de scenă. Astfel, în timpul centenarului dedicat celebrului iluzionist Harry Houdini, la un hotel din New York, Steven Frayne a oferit o reprezentaţie în faţa colegilor de breaslă, inclusiv a aclamaţilor magicieni Aaron Fisher şi David Blaine. După expunere, cineva din public a strigat "Puştiul ăsta este un dinam!" (din limba engleză "dynamo"). Astfel, Steven Frayne a decis să păstreze numele Dynamo, care l-a făcut celebru la nivel internaţional.

În prezent, lista admiratorilor tânărului de 31 de ani Dynamo îi include, printre alţii, pe Will Smith, P. Diddy, Jay-Z, Coldplay, Russell Brand, Gwyneth Paltrow, The Black Eyed Peas şi Paris Hilton. De asemenea, miliardarul Richard Branson a făcut o reverenţă în faţa lui Dynamo după ce i-a văzut unul dintre spectacole, iar Lindsay Lohan nu şi-a mai găsit cuvintele după ce a început să leviteze de pe un scaun, într-un spectacol al magicianului.

În 2011, Dynamo a devenit membru al organizaţiei The Magic Circle, iar, în 2012, fost ridicat la rangul de Associate of the Inner Magic Circle, în calitate de Silver Star for Performance.

În timpul conferinţei de presă de la Bucureşti, Dynamo a vorbit şi despre întâlnirile pe care le-a avut cu cântăreţul şi producătorul american Jay-Z, care era mult mai celebru decât magicianul în momentul în care cei doi s-au întâlnit pentru prima dată, dar şi cu actorul american Samuel L. Jackson, care a fost foarte greu de impresionat, având în vedere experienţa sa de la Hollywood, în pelicule care abundă în efecte speciale.

Totodată, Dynamo a spus că este foarte fericit că a avut posibilitatea să filmeze alături de membrii trupei Coldplay, al cărei fan este. Imaginile şi trucurile în care apar membrii formaţiei vor putea fi văzute de telespectatorii români în noul sezon al programului "Dynamo şi magia imposibilului".

În cea de-a patra serie a emisiunii "Dynamo şi magia imposibilului", telespectatorii îl vor urmări pe Dynamo în călătoriile sale prin Los Angeles, San Francisco şi Paris şi, pentru prima dată, chiar în India, înainte de a se îndrepta spre Londra şi a reveni în nordul Angliei, unde a început de fapt povestea. De la vedete ale muzicii la actori şi simpli trecători, reacţiile la numerele de magie realizate de Dynamo sunt contagioase. Alături de alte vedete invitate în emisiune, inclusiv membri ai formaţiilor Coldplay şi One Direction, Sam Smith şi starul bollywoodian Irfan Khan, Dynamo va purta telespectatorii în aventuri pline de magie.

Pe de altă parte, în timpul conferinţei de presă, Victoria Davies, Acting Country Manager pentru Europa de Sud-Est (inclusiv România) în cadrul companiei Discovery Networks, a reafirmat angajamentul companiei Discovery pentru piaţa audiovizualului din România. Ea a mai spus că se bucură să lucreze pentru un brand atât de important la nivel internaţional şi să se ocupe de o regiune foarte diversă. "Mă bucur să lucrez pentru piaţa din România, care este o piaţă foarte dinamică", a mai spus Victoria Davies.

Discovery Networks Europa Centrală & de Est, Orientul Mijlociu & Africa (CEEMEA) este o divizie a Discovery Communications, lider mondial pe segmentul televiziunilor cu plată, care ajunge la peste 2,7 miliarde de abonaţi în peste 220 de ţări şi teritorii. Discovery Networks CEEMEA le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi explora universul şi de a-şi satisface curiozitatea, prin intermediul celor 12 branduri de televiziune, în frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery Science şi Discovery HD Showcase, dar şi prin intermediul produselor şi serviciilor comerciale şi educaţionale de top. Programele Discovery sunt difuzate în 19 limbi, ajungând la peste 261 de milioane de abonaţi din 105 ţări, de pe trei continente.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici