Imagini VIRALE: Fanii peliculei ”Joker”, loviţi cu ouă în timp ce se fotografiau în cartierul Bronx, pe scările surprinse în film - VIDEO

Câţiva fani ai peliculei ”Joker” au fost loviţi cu ouă în timp ce se fotografiau dansând pe scările din Bronx surprinse în film, arată comicbook.com

1255 afișări
Imaginea articolului Imagini VIRALE: Fanii peliculei ”Joker”, loviţi cu ouă în timp ce se fotografiau în cartierul Bronx, pe scările surprinse în film - VIDEO

Fanii peliculei ”Joker”, loviţi cu ouă când se fotografiau în Bronx pe scările surprinse în film

Imaginile care îl înfăţişează pe Joaquin Phoenix dansând pe scările care leagă două străzi din cartierul newyorkez Bronx în pelicula ”Joker” au ajuns celebre. Locul în care a fost filmată scena a devenit rapid una dintre cele mai căutate destinaţii pentru turiştii care ajung în New York.

Locuitorii din cartier nu sunt prea încântaţi de afluxul de vizitatori provocat de film, aşa că un localnic a decis să transmită un mesaj turiştilor de pe scară bombardându-i cu ouă.

Newyorkezul s-a filmat aruncând cu ouă în cei care îşi făceau poze pe scările dintre străzile Shakespeare şi Anderson. Imaginile filmate de locuitorul furios îl surprind pe acesta strigându-le trecătorilor: ”Nu cheltuiţi un ban în magazinul meu, dar veniţi să faceţi poze. Dispăreţi de-aici!”.

Invazia fanilor a fost un subiect abordat şi de politicianul Alexandria Ocasio-Cortez, care reprezintă zona. “Când eram mică, toată lumea ne spunea să nu ne apropiem de scările acelea sau să nu mergem singuri. Cartierul Bronx e mult mai sigur acum şi mă bucur să spun asta, dar cred că mulţi dintre noi ne gândim că e mai bine să «vă ţineţi postările de Instagram în altă parte». Scările sunt ale noastre.”, a spus aceasta pentru TMZ.

“Oamenii dansează acolo de multă vreme”, a spus politicianul care realizează că locul va rămâne o atracţie turistică pentru multă vreme dar explică şi că ”trebuie să fie locul nostru. Nu putem să lăsăm pe nimeni să ni-l ia”.

După lansarea filmului, zona a fost invadată de turişti, fotografi amatori şi modele. Localnicii au amplasat în apropiere anunţuri care arată că ”e lipsit de respect să ne trataţi comunitatea şi locuitori ca pe o oportunitate foto pentru media sociale. Aceasta e viaţa adevărată, nu un film şi noi nu glumim [jokin´]”.

Sentimentul de frustrare al localnicilor s-a intensificat pe fondul creşterii numărului de turişti. Autorităţile din Bronx au sperat că fenomenul va fi dublat de o creştere a veniturilor pentru afacerile din zonă.

Pelicula ”Joker” a strâns deja peste 250 de millioane de dolari doar în Statele Unite, la nivel mondial, cifra urcând la peste 700 de milioane de dolari.

Taguri:
joker,
fani,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici