IMAGINILE UIMITOARE ale planetei şi controversa din spatele lor. Cum au fost filmate? - VIDEO

Un documentar realizat de BBC arată imagini uimitoare ale planetei, cu plantele, animalele şi fenomenele surprinzătoare care ne înconjoară, însă au stârnit controverse.

22828 afișări
Imaginea articolului IMAGINILE UIMITOARE ale planetei şi controversa din spatele lor. Cum au fost filmate? - VIDEO

IMAGINILE UIMITOARE ale planetei şi controversa din spatele lor. Cum au fost filmate?

Documentarul "Frozen Planet" al BBC are şapte episoade care prezintă imagini unice şi impresionante ale planetei, narate de Sir David Attenborough.

Într-un videoclip de prezentare a documentarului, David Attenborough recită versurile piesei "What a Wonderful World" a lui Louis Armstrong.

Documentarul a stârnit însă controverse, deoarece se pare că secvenţele cu naşterea unui urs polar, despre care David Attenborough spune că au fost filmate în sălbăticie, ar fi fost de fapt filmate în captivitate, într-o grădină zoologică din Germania.

Secvenţa controversată este intercalată cu imagini ale urşilor polari în sălbăticie, iar naratorul spune că puii se nasc "sub zăpadă".

Adevărul despre imagini nu a fost dezvăluit în cadrul programului, scrie telegraph.co.uk. Doar vizitatorii site-ului oficial al "Frozen Planet" care au vizionat un videoclip al producătorului, Kathryn Jeffs, au aflat că era vorba despre urşi polari în captivitate.

Sir David Attenborough, în vârstă de 85 de ani, a refuzat să comenteze speculaţiile. BBC a informat că textul care însoţeşte documentarul a fost verificat cu atenţie, iar audienţa nu a fost indusă în eroare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici