Incendiul de la Catedrala Notre-Dame din Paris: Pompierii explică de ce nu au folosit elicoptere pentru a stinge flăcările | VIDEO

Structura arhitecturală a Catedralei Notre-Dame din Paris, formată din grinzile din lemn vechi de sute de ani, exteriorul din piatră, dar şi stilul gotic al construcţiei, a influenţat puternic operaţiunea de stingere a incendiului izbucnit luni seara, potrivit experţilor, transmite CNN.

5765 afișări
Imaginea articolului Incendiul de la Catedrala Notre-Dame din Paris: Pompierii explică de ce nu au folosit elicoptere pentru a stinge flăcările | VIDEO

Sursa FOTO: Facebook

Turla şi mare parte din acoperişul catedralei au fost distruse, dar cele două turnuri dreptunghiulare, puncte de referinţă pentru construcţie, şi edificiul principal au fost salvate de pompieri.

Ministrul de Interne francez, Laurent Nunez, a făcut publice imaginile din timpul operaţiunii de amploare. Autorităţile au trimis 400 de pompieri la faţa locului, au folosit apă din râul Sena şi au survolat zona cu drone pentru a vedea exact gradul de distrugere al clădirii.

TITLURILE ZILEI

Experţii spun că cea mai mare problemă a fost accesul la grinzile din lemn care formau cadrul acoperişului, relatează CNN.

 

 

„A fost destul de clar în primele 20 de minute că acest incendiu va fi extrem de dificil”, spune Gregg Favre, fost pompier la departamentul St.Louis din Statele Unite. „Pompierii au fost în dezavantaj de la bun început”, adaugă Favre.

Odată ce grinzile au început să ardă, exteriorul din piatră, care reţine căldura şi fumul, a făcut ca operaţiunea să fie foarte grea pentru pompierii din afara clădirii, care încercau să intre în catedrală.

Totodată, înălţimea Catedralei Notre-Dame a prezentat o provocare pentru autorităţi, aceasta oferind oxigen pentru flăcări şi îngreunând eforturile pompierilor.

Opţiunile aeriene, ca cea sugerată de preşedintele american Donald Trump, au fost considerate nerealiste. „Poate ar putea să arunce cu cisterne cu apă. Trebuie să acţioneze rapid”, a scris Trump pe Twitter.

 

Totuşi, potrivit unui expert, niciun pilot nu ar fi putut să arunce apa „direct deasupra incendiului, având în vedere că aeronava s-ar fi deplasat cu o viteză foarte mare”.

Totodată, în acest caz, nu ar fi putut fi folosite elicoptere. „Una dintre probleme, este efectul de şemineu, care duce la curenţii termali ascendenţi. Nimeni nu poate pilota un elicopter direct în aerul fierbinte”, adaugă expertul.

Agenţia Securităţii Civile (Securite Civile) a declarat printr-un comunicat că sugestia preşedintelui Trump ar putea să „slăbească structura Catedralei şi să rezulte în distrugerea completă a monumentului, dar şi a clădirilor din apropiere”.

În ciuda provocărilor, cei 400 de pompieri au reuşit să salveze o porţiune semnificativă a Catedralei Notre-Dame din Paris.

Thomas Von Essen, fost comandant al pompierilor din New York, care a lucrat în timpul operaţiunilor de salvare din 11 septembrie 2001, susţine că fotografiile din interiorul clădirii sunt promiţătoare.

„Daunele nu sunt copleşitoare. Se pare că au reuşit să stingă incendiul la momentul potrivit”, declară Von Essen.

„Faptul că au reuşit să controleze flăcările şi să salveze o porţiune semnificativă din structură, inclusive cele două turnuri, reprezintă un efort imens”, adaugă Favre.

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Catedrala Notre-Dame din Paris, care a fost evacuată, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de site-ul cotidianului Le Figaro. Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame.

Catedrala romano-catolică Notre-Dame din Paris, situată în Arondismentul 4 al capitalei Franţei, a fost construită în perioada 1163-1345 în stil gotic. Catedrala este unul dintre monumentele emblematice ale Parisului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici