Analiza, care a examinat 1.14 miliarde de articole publicate online între 2017 și 2025, arată o scădere semnificativă a acoperirii violenței împotriva femeilor și fetelor.
Vârful acoperirii s-a produs în 2018, la apogeul mișcării MeToo, volumul relatărilor fiind de 2.2%. Cu toate acestea, în 2025 volumul a ajuns la doar 1.3% deși a fost fost înregistrată o amplificare a cazurilor de violență și abuz și apariția fenomenelor de abuz susținute de inteligența artificială, arată un raport citat de The Guardian.
„Este șocant, mai ales având în vedere amploarea problemei și modurile în care violența împotriva femeilor și misoginia au fost transformate în arme. Semnalează un eșec al presei, cât de puține progrese am făcut și cât de departe mai avem de parcurs”, a spus Julie Posetti, coordonatoarea Centrului pentru Jurnalism și Democrație de la Universitatea din Londra.
Studiul a analizat și modul în care este reflectat cazul Jeffrey Epstein. Din aproape un milion de articole publicate pe acest subiect până în februarie 2026, doar 0.1% au inclus termenul „violență împotriva femeilor”. Majoritatea relatărilor au acoperit termeni precum „bani”, „elită” și „corupție”.
„Ceea ce am concluzionat în urma acestei analize este că perspectiva inegalității de gen lipsește aproape complet din relatarea poveștii Epstein. Aceasta înseamnă că știrile nu ajung la cauzele profunde ale problemei”, a spus autoarea principală a raportului, Luba Kassova.
Raportul atrage atenția și asupra dezechilibrelor de reprezentare. În articolele despre misoginie, perspectivele bărbaților domină, aceștia fiind citați de 1.5 mai multe ori decât femeile.
Sarah Macharia, reprezentantă a Proiectului Global de Monitorizare a Media a spus: „Aceste povești apar aproape niciodată, iar atunci când apar, am observat că predomină o voce masculină. Am constatat că dintre experții citați în articolele despre violența bazată pe gen, 24% erau bărbați, comparativ cu 17% femei. Este dezastruos din mai multe puncte de vedere, atât în ceea ce privește cine vorbește, cât și narațiunile care continuă să sexualizeze și să obiectifice fetele și femeile care sunt supraviețuitoare ale acestei atrocități”.
Un alt factor de îngrijorarea este creșterea utilizării sintagmei „ideologia de gen”. Utilizarea sintagmei folosite de mișcările anti egalitatea a crescut de 42 de ori între 2020 și 2025.
„Era folosit pentru a normaliza și răspândi misoginia. Am văzut o retorică politică care subminează femeile și le trivializează. Vedem acest lucru în conducerea anumitor cercuri și, atunci când se întâmplă asta, pare să se răspândească ca o contagiune”, spune Macharia despre acest termen.
În context global, fenomenul rămâne grav, iar una din trei femei a fost supusă violenței fizice sau sexuale de-a lungul vieții și una din nouă a experimentat violență în ultimul an.
În plus, odată cu digitalizarea, violența online a crescut semnificativ, afectând până la 60% dintre femei la nivel mondial.