Iris 35 de ani: De ce a fost mutat concertul de pe Arena Naţională

Concertul Iris 35 de ani, care va avea loc pe 22 iunie, în Bucureşti, a fost mutat de pe Naţional Arena în Piaţa Constituţiei pentru că organizatorii show-ului nu ar fi putut să schimbe gazonul la timp pentru Supercupa României, de pe 14 iulie, au precizat aceştia pentru MEDIAFAX.

1267 afișări
Imaginea articolului Iris 35 de ani: De ce a fost mutat concertul de pe Arena Naţională

Iris 35 de ani: De ce a fost mutat concertul de pe Arena Naţională (Imagine: Cristi Cimpoes / MediafaxFoto)

Organizatorul concertului, Dorian Ciubuc de la Fun Time Production, a spus că nu ar fi avut timp suficient să schimbe gazonul pe zona unde ar fi fost amplasată scena, în vederea desfăşurării meciului de fotbal. Gazonul respectiv trebuia adus din Slovacia, de la furnizorul unic acceptat, iar echipamentele pentru concert ar mai fi stat montate încă patru zile după concert, a mai explicat Ciubuc.

"Am decis să mutăm concertul la Piaţa Constituţiei, iar cu sprijinul primăriei am reuşit să facem asta foarte repede", a mai spus acesta.

Organizatorul a mai precizat că biletele deja achiziţionate pentru concertul trupei Iris îşi păstrează valabilitatea şi vor fi alocate pentru Piaţa Constituţiei astfel: se păstrează Tribuna VIP şi zonele A şi B, în timp ce biletele pentru tribună şi Golden Circle vor fi valabile la zona Golden Circle din noul loc de desfăşurare.

Dorian Ciubuc a mai declarat pentru MEDIAFAX că, la sfârşitul săptămânii trecute, fuseseră vândute aproximativ 10.000 de bilete pentru show-ul aniversar al trupei Iris.

Preţurile biletelor, puse în vânzare în reţeaua Eventim şi online, pe www.eventim.ro, sunt de 50 de lei (categoria 3), 75 de lei (categoria 2), 100 de lei (categoria 1) şi 150 de lei (VIP).

Iris promite la concertul care celebrează 35 de ani de activitate a formaţiei, atât trei ore de show muzical, cât şi proiecţii speciale pe un ecran de 60/ 16 metri. Invitaţii speciali ai trupei la acest concert sunt soprana Felicia Filip şi Puya.

"Cea mai mare realizare a trupei este că am reuşit să ajungem să aniversăm 35 de ani", a spus liderul Iris, Cristi Minculescu, la o conferinţă de presă care a avut loc în aprilie. "Sper să fie un spectacol emoţionant", a spus acesta.

Cu această ocazie va fi lansat şi noul album al trupei, care va include şapte piese noi şi şapte piese vechi. Cele şapte piese vechi marca Iris care vor figura pe albumul aniversar sunt: "Floare de Iris", "Strada ta", "Trenul fără naş", "Somn bizar", "Baby", "Pe ape" şi "Noaptea".

Una dintre cele mai longevive şi iubite formaţii româneşti, trupa Iris a făcut istorie în rockul autohton timp de trei decenii şi jumătate.

Decoraţi cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler în octombrie 2007, membrii trupei Iris au evoluat, de-a lungul carierei lor muzicale, în faţa a 9 milioane de oameni, în peste 5.000 de concerte. În 2007, ei au sărbătorit 30 de ani de existenţă pe Aeroportul Băneasa, unde au cântat în faţa a peste 15.000 de fani, un record autohton greu de egalat.

Un an mai târziu, în 2008, veteranii muzicii rock au primit discul de aur pentru vânzările albumului "Cei ce vor fi" şi discul de platină pentru albumul "Maxima", fiind premiaţi şi în faţa publicului a doua zi, la concertul Iris Aeterna susţinut la Teatrul Naţional Bucureşti. Tot în 2008, Romanian Music Awards a consemnat alte două premii câştigate de Iris: Best Live şi Best Rock - "Cei ce vor fi".

După transplantul de ficat suferit de Cristi Minculescu în 2009, pe 6 iunie al aceluiaşi an, Iris şi-a făcut prima apariţie la Romanian Music Awards, pentru a fi recompensată cu Most Wanted Award. Acesta a fost un preambul pentru megaconcertul de revenire susţinut pe 8 octombrie 2009, la Sala Polivalentă în Capitală, în faţa a peste 7.000 de persoane. Cu ocazia acestui spectacol a fost lansată şi "Integrala Iris", un box set cuprinzând întreaga discografie a trupei. Anul 2010 a însemnat lansarea celui mai recent album Iris, "12 Porţi", marcată printr-un concert la Sala Palatului din Bucureşti.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici