Jacki Clerico, patronul cabaretului Moulin Rouge, a murit

Jacki Clerico, patronul din ultimii 50 de ani al Moulin Rouge, a murit duminică, la vârsta de 83 de ani, a anunţat, luni, serviciul de presă al celebrului cabaret parizian din cartierul Montmartre.

335 afișări
Imaginea articolului Jacki Clerico, patronul cabaretului Moulin Rouge, a murit

Jacki Clerico (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Jacki Clerico a murit din cauza unui cancer cu o evoluţie extrem de rapidă.

Născut în martie 1929, Jacki Clerico i-a urmat tatălui său, Joseph, în 1962, la conducerea cabaretului Moulin Rouge, înfiinţat în 1889, considerat locul în care a apărut celebrul "french cancan", imortalizat în tablourile pictorului Toulouse-Lautrec.

Jacki Clerico a redat cabaretului Moulin Rouge fastul din Belle Epoque, prin readucerea show-urilor de revistă şi a spectacolelor care celebrează penele şi french cancan-ul, dar şi o scenă nouă şi un acvariu uriaş.

El i-a predat ştefata fiului său Jean-Jacques, continuând să ofere consiliere în privinţa strategiei comerciale a cabaretului.

Jacki Clerico a creat spectacolele de revistă de la Moulin Rouge în colaborare cu coregrafa Doris Haug, coordonatoarea celebrelor Doriss Girls.

Jacki Clerico a fost fratele lui Christian Clerico, care a condus până în 2006 celebrul Lido de pe Champs-Elysées, cumpărat atunci de grupul Sodexo.

Înmormântarea va avea loc vineri, în oraşul Neuilly din apropiere de Paris, în prezenţa Doriss Girls - dansatoarele de la Moulin Rouge - şi a tuturor angajaţilor celebrului cabaret parizian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici