Jim Caviezel şi Samuel L. Jackson se vor înfrunta în "Blown" (Video)

Jim Caviezel va încerca să îl oprească pe Samuel L. Jackson să distrugă Londra în thrillerul "Blown", o producţie independentă semnată de Martha Fiennes, informează hollywoodreporter.com.

316 afișări
Imaginea articolului Jim Caviezel şi Samuel L. Jackson se vor înfrunta în "Blown" (Video)

Jim Caviezel şi Samuel L. Jackson se vor înfrunta în thrillerul "Blown" (Imagine: hollywoodreporter.com)

Filmul se va baza pe povestea lui Will Matlock (Caviezel), un agent de top din cadrul MI5, care, în urma unei investigaţii de rutină desfăşurate în cadrul unei firme multinaţionale, va descoperi iminenţa unui atac terorist.

Jackson îl va interpreta pe Julian Lezard, un om de afaceri care îl va atrage pe Matlock într-un joc periculos şi cu mize foarte mari.

Acest film de spionaj, care este o producţie independentă, ce va fi regizată de Martha Fiennes, se află în prezent în faza de pre-producţie.

James Patrick Caviezel, în vârstă de 40 de ani, este cunoscut pentru roluri precum cel al lui Iisus Cristos din filmul "Patimile lui Hristos" (2004), de Mel Gibson, al lui Edmond Dantès din "Contele de Monte Cristo" (2002) şi al sergentului Witt din "La hotarul dintre viaţă şi moarte" (1998).

Samuel L. Jackson, în vârstă de 60 de ani, a fost nominalizat la premiile Oscar şi a câştigat un premiu BAFTA. Jackson şi-a câştigat celebritatea la începutul anilor '90, după o serie de interpretări remarcabile, care s-au bucurat de critici extrem de favorabile din partea specialiştilor.De atunci, a devenit unul din starurile de marcă ale cinematografiei actuale şi un "simbol" cultural, jucând în numeroase filme cu bugete mari şi cu succes de casă.


Jackson a fost nominalizat la Oscar şi Globul de Aur pentru interpretările sale din "Pulp Fiction" (1995) şi la Globul de Aur pentru "Vremea răzbunării" (1997).

Alte filme în care a jucat sunt "Rechinii ucigaşi"(1999), "Vioara roşie"(1998), "Star Wars Episodul I - Ameninţarea fantomei" (1999), "Negociatorul" (1998), "Jackie Brown" (1997), pentru care a primit o nominalizare la Globul de Aur şi premiul Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin.

"Patimile lui Hristos" (2004)

"Pulp Fiction" (1995)

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici