John Malkovich făcea temele colegilor de facultate pe bani

Actorul american John Malkovich obişnuia să le ia bani colegiilor de facultate pentru a le face proiectele şi temele, aceştia nefiind foarte interesaţi de cursurile creative.

160 afișări
Imaginea articolului John Malkovich făcea temele colegilor de facultate pe bani

John Malkovich era plătit de colegii de facultate ca să le facă temele

Actorul admite că prietenii lui nu erau foarte interesaţi de cursurile creative de la colegiul de teatru, povestind că obişnuiau să îl plătească pentru a le face proiectele şi temele. De asemenea, el spune că acest lucru l-a ajutat să-şi contruiască o carieră de succes în industria modei, informează contactmusic.com.

"Când eram la Universitatea din Illinois, realizarea costumelor făcea parte din cursurile de teatru. Învăţam să desenăm, să coasem. Colegii mei nu prea erau interesaţi. Hainele, coafurile şi machiajul nu reprezentau pentru ei un punct de interes. Astfel, ei obişnuiam să mă plătească pentru a le face proiectele", a povestit actorul american.

"Am început să fac costume pentru compania de teatru Steppenwolf din Chicago. În 2001, un italian m-a întrebat dacă vreau să realizeze o linie vestimentară pentru bărbaţi. Mi-am făcut prima linie vestimentară, apoi pe a doua şi Technobohemian, în 2012. Sunt la a 17-a colecţie", a mai relatat acesta.

Chiar dacă a creat linii vestimentare pentru bărbaţi, John Malkovich insistă că el nu este "la modă". El a declarat ziarului francez Paris Match că are un stil vestimentar care nu este tocmai în pas cu tendinţele.

Actorul John Malkovich va fi prezent la Festivalul Enescu, cu proiectul "The Infernal Comedy. Confessions of a Serial Killer", pe care îl va prezenta la Bucureşti.

Spectacolul va fi prezentat în premieră pe 9 septembrie, de la ora 17.00, la Ateneul Român din Bucureşti.

Atunci când un ucigaş în serie se întoarce pe scenă pentru a-şi prezenta autobiografia la o lectură publică, nu poate fi vorba neapărat de o comedie. Dar, când toată povestea este acompaniată de instrumente baroce, din distribuţie fac parte două soprane şi un actor, iar actorul este John Malkovich, tot proiectul poate fi văzut şi într-o notă comică.

Malkovich, care asigură lectura, joacă rolul lui Jack cel întors din morţi, gata să îşi povestească viaţa. Spectacolul este scris şi regizat de Michael Sturminger, iar muzica variază de la Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Christoph Willibald la Carl Maria Von Weber.

John Malkovich, născut în 1953, este actor, producător şi regizor, a apărut în ultimii 25 de ani pe afişele a peste 70 de lungmetraje şi a fost de două ori nominalizat la premiul Oscar, pentru rolurile din "Locuri în inimă/ Places in the Heart" (1984) şi "În bătaia puştii/ In the Line of Fire" (1993).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici