Jonathan Rhys Meyers îl interpretează pe Joe Strummer, fostul solist al The Clash, într-un nou film

Actorul irlandez Jonathan Rhys Meyers, care s-a luptat în ultima perioadă cu dependenţa de alcool, îl interpretează pe muzicianul Joe Strummer - fostul solist al trupei punk The Clash, care a decedat în 2002 -, într-o peliculă ale cărei filmări au început pe 28 iunie, la Londra.

200 afișări
Imaginea articolului Jonathan Rhys Meyers îl interpretează pe Joe Strummer, fostul solist al The Clash, într-un nou film

Jonathan Rhys Meyers îl interpretează pe Joe Strummer, fostul solist al The Clash, într-un nou film (Foto: Arhiva Mediafax Foto)

Filmul, al cărui titlu este "London Town", este regizat de Derrick Borte, după un scenariu scris de Kirsten Sheridan, Sonya Gildea şi Matthew Brown, potrivit variety.com.

Din distribuţia acestei pelicule mai fac parte actorii Daniel Huttlestone, Dougray Scott şi Natascha McElhone.

Acţiunea din "London Town" are loc în capitala britanică în anii 1970, în peliculă fiind prezentat un băiat de 14 ani, interpretat de Daniel Huttlestone, a cărui viaţă se schimbă pentru totdeauna după ce mama sa înstrăinată îi trimite acestuia o casetă cu muzica trupei The Clash.

Filmările pentru această peliculă au început pe 28 iunie, la Londra, şi este de aşteptat să se încheie până la sfârşitul lunii iulie.

Nu a fost stabilită încă data la care "London Town" va avea premiera în cinematografe.

Acesta este primul proiect cinematografic al lui Jonathan Rhys Meyers, după ce, în luna mai, acesta a fost surprins în Londra, în timp ce mergea debusolat pe stradă şi ţinea o sticlă de votcă în mână.

Ulterior, actorul şi-a cerut de mai multe ori scuze pentru această cădere a sa în lupta cu dependenţa de alcool. De asemenea, acesta şi-a asigurat fanii că a renunţat încă o dată să consume alcool, fiind susţinut de presupusa sa logodnică Mara Lane.

Jonathan Rhys Meyers, în vârstă de 37 de ani, este considerat unul dintre cei mai promiţători actori ai generaţiei sale. Actorul a primit, printre altele, un premiu Chopard la Festivalul de Film de la Cannes în 2005, a câştigat un Glob de Aur, pentru "Elvis" (2006), şi a fost nominalizat de alte două ori la acelaşi premiu, în 2008 şi 2009, pentru rolul din "Dinastia Tudorilor". El a mai jucat şi în lungmetrajele "Match Point", "Misiune: Imposibilă III" şi "Din Paris, cu dragoste".

Joe Strummer, al cărui nume real era John Mellor, a înfiinţat trupa The Clash în anii 1970. Alături de Sex Pistols, această trupă britanică a reprezentat vârful de lance al curentului punk rock de pe scena muzicală londoneză. Însă stilul adoptat de The Clash a inclus şi acorduri din alte genuri muzicale, precum reggae şi funk.

Activişti politici, membrii grupului The Clash au devenit adevăraţi "campioni" ai cauzelor susţinute de grupările de extremă stângă, graţie unor piese cu versuri inteligente, precum "London Calling" şi "White Riot".

Ei au ales ca albumul lor din 1980 să se numească "Sandinista", după numele mişcării de gherilă din Nicaragua.

Joe Strummer a fost liderul acestei trupe, până la destrămarea ei, în 1986. A înfiinţat grupul The Mescaleros în 1999, pe care l-a condus până la moartea sa, în 2002. Joe Strummer a murit la vârsta de 50 de ani, în urma unui infarct.

După moartea solistului britanic, soţia lui, Lucinda, a înfiinţat Strummerville, o fundaţie care sprijină tinerii muzicieni, oferindu-le spaţii unde să facă repetiţii, dar şi posibilitatea de a-şi înregistra albumele în studiouri profesioniste.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici