Justin Timberlake şi Jessica Biel sunt din nou împreună

Cântăreţul american Justin Timberlake s-a împăcat cu fosta lui iubită, actriţa Jessica Biel, de care s-a despărţit în luna martie, potrivit unor articole apărute în presa americană.

441 afișări
Imaginea articolului Justin Timberlake şi Jessica Biel sunt din nou împreună

Justin Timberlake şi Jessica Biel sunt din nou împreună (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit publicaţiei Us Weekly, cele două vedete americane, care s-au despărţit în martie, s-au împăcat din nou. "Au continuat să vorbească în toată această perioadă şi au decis să dea relaţiei lor încă o şansă. Jessica îşi dorea foarte mult să se împace cu el, iar Justin a înţeles că viaţa de celibatar nu este ceea ce pare", a declarat o sursă pentru Us Weekly, informează huffingtonpost.com.

Justin Timberlake şi Jessica Biel au petrecut weekend-ul trecut împreună, la Toronto.

Cântăreţul Justin Timberlake şi actriţa Jessica Biel au anunţat, la începutul lunii martie, că au decis să se despartă, după o relaţie care a durat patru ani.

Justin Timberlake, în vârstă de 30 de ani, şi Jessica Biel, în vârstă de 29 de ani, au fost văzuţi pentru ultima oară împreună în public pe 27 februarie, la petrecerea organizată la Los Angeles de revista Vanity Fair, după gala premiilor Oscar.

De-a lungul anilor, artistul american a avut relaţii cu alte staruri de calibru din showbiz-ul american, precum Britney Spears şi Alyssa Milano.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici