Kanye West, pus oficial sub acuzaţie pentru agresarea unui jurnalist

Starul rap american Kanye West a fost pus oficial sub acuzaţie pentru molestare, furt şi acte de vandalism, după ce, anul trecut, în septembrie, a distrus camera unui fotojurnalist, în timp ce se afla pe aeroportul din Los Angeles.

17 afișări
Imaginea articolului Kanye West, pus oficial sub acuzaţie pentru agresarea unui jurnalist

Kanye West, pus oficial sub acuzaţie pentru agresarea unui jurnalist (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Cântăreţul riscă o pedeapsă de până la trei ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat pentru toate cele trei capete de acuzare.

Kanye West, câştigător al unui premiu Grammy, în 2005, pentru "The College Dropout", desemnat cel mai bun album rap al anului, a fost arestat de poliţia americană în urma incidentului care a avut loc pe 11 septembrie 2008, însă a fost eliberat pe cauţiune, în cursul aceleiaşi zile. O audiere a starului a fost programată pe 14 aprilie.

Biroul districtual al Procuraturii din Los Angeles a transferat cazul către Procuratura municipală din Los Angeles, care se ocupă de infracţiunile mai puţin grave.

Purtătorul de cuvânt al cântăreţului american nu a făcut niciun comentariu despre această decizie a autorităţilor.

Autorităţile americane l-au pus sub acuzaţie, totodată, pe Don Crawley, managerul lui West, pentru molestare şi comitere de acte de vandalism, acesta fiind implicat în acelaşi incident. El riscă o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat.

Kanye Omari West s-a născut pe 8 iunie 1977 şi este un rapper şi producător american de muzică care a devenit cunoscut la începutul anului 2000. West, al cărui al treilea album, "Graduation", a fost unul dintre cele mai bine vândute materiale discografice ale anului 2007, este câştigător a trei premii Grammy.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici